60 De Ani De La Semnarea Tratatului De La Roma

VIDEO. De la Europa lui Adenauer, Schumann şi de Gaulle, la Europa lui Tusk, Junker şi Tajani

Sunt peste 60 de ani de pace şi linişte pe continentul european. Robert Schumann şi Charles de Gaulle sunt unii dintre părinţii acestei păci, cei care au semnat Tratatul de la Roma, eveniment care a asigurat securitatea, liniştea şi prosperitatea pe continentul european pentru zeci de decenii înainte.

25 martie 1957 a fost ziua în care şase state europene: Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxembrug şi Italia au creat o piaţă comună. Prin Semnarea Tratatului de la Roma s-a născut, ulterior, şi o societate civilă europeană bazată pe valenţe culturale.
 
 „Cele şase state se gândeau la un nou proiect, proiectul trebuia să fie denumit Comunitatea economică europeană. Economia era fundamentul care trebuia să păstreze pacea. Ulterior, integrarea economică trebuia să ducă inevitabil la integrarea politică. Pentru că ăsta a fost de fapt proiectul european”, spune istoricul Mihai Cernencu.
 
Această piaţă unică avea patru caracteristici, patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului. Respectivele elemente au dus la distrugerea barierelor comerciale în interiorul acestor state. 
 
Tratatul de la Roma prevedea colaborarea în toate domeniile. Prin el s-a pus bazele politicii agrare comunitare, în domeniul transportului şi alte politici comune europene. Europa a pornit acest grandios proiect pe mai multe paliere, pentru a rezolva acel obiectiv comun – pacea. 
 
Europarlamentarul Siegfried Mureşan spune că cele şase state fondatoare ale Uniunii Europene: Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxembrug şi Italia au decis că cea mai bună modalitate pentru a încheia zeci de ani de conflicte militare în Europa a fost punerea la comun a resurselor pe care le aveau. „Să începem să cooperăm mai mult, în loc să luptăm unii cu ceilalţi”, a menţionat europarlamentarul.
 
Aşa s-a născut Uniunea Europeană în urmă cu 60 de ani. A fost ceea ce a adus cea mai lungă perioadă de pace şi de prosperitate în Europa. 
 
„Aşa cum începutul Uniunii Europene a fost răspunsul corect pentru a aduce şase ţări europene laolaltă în urmă cu 60 de ani, aşa şi astăzi Uniunea Europeană este cea mai bună modalitate pentru ca cele 28 de state membre de astăzi să facă faţă marilor provocări, prezentului şi viitorului”, a adăugat Mureşan.
 
Construcţia Uniunii Europene este marcată de procese de integrare complexe. Acestea continuă şi astăzi, pentru a oferi posibilitatea tuturor statelor de a se integra în această casă comună europeană.

Material realizat de Elena Guţu, TVR MOLDOVA