ACTUALITATE

Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională a adus lumiă în satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei

Mai multe străzi din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei vor fi iluminate în urma programului Comunitatea Mea, susţinut financiar de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională. Cu o contribuţie vin şi localnicii, care achită câte 300 de lei.

I-am susprins pe aceşti tineri jucând fotbal seara târziu. De când a fost iluminată această stradă, sportivii amatori se pot reuni pentru o partidă în nocturnă.
 
„Ziua suntem ocupati dar seara venim si jucam fotbal. Sunt foarte bucuros ca la noi in sat a fost iluminată strada pentu ca asta ne ofera posibilitatea sa iesim seara la o plimbare, fara lanterna. Am asteptat asta mult timp”, ne-a spus Andrei Surdu.
 
Aceasta a fost prima stradă iluminată în satul Bilicenii Vechi. S-a întâmplat în urmă cu trei luni, când au fost aprinse luminile pe o reţea de aproape trei kilometri. În cadrul programului Comunitatea Mea, autorităţile îşi propun să ilumineze încă aproape 10 km. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, localnicii au decis să vină şi cu propria contribuţie - câte 300 de lei de gosodărie, doar pentru a scoate satul din beznă.
 
„E greu. Chiar si pentru unul tanar vine de la lucru si e foarte greu, intuneric, cazi te calicesti”, ne-a precizat Ana Catiuşevschi.
 
„Am contribuit toti cetatenii cu 300 de lei, 98 de procente din populatie, speram sa se implice toata lumea ca sa fie luminos si frumos”, a spus Elena Eremenco.
 
„Diferenta intre bezna si lumina este mare. Si ca sa nu fie diferenta intre sat si oras ne dorim aceleasi conditii de viata”, a declarat ALA GUZUN, primar, sat Bilicenii Vechi, Sângerei.
 
Costul proiectului este de peste un milion de lei. Jumătate din sumă va fi contribuţia Primăriei şi a localnicilor, iar cealaltă jumătate este oferită în cadrul programului Comunitatea mea, susţinut financiar de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională.