ACTUALITATE

Belgia a inclus România în zona portocalie

post-img

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti (MAE) avertizează cetăţenii care călătoresc în Belgia că România a fost inclusă în zona portocalie, iar autorităţile din regat pot stabili măsuri şi recomandă vigilenţă crescută, potrivit Agerpres.

MAE precizează că duminică autorităţile belgiene au anunţat noile măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul regatului, măsuri care au intrat deja în vigoare, imediat după momentul publicării acestora. Condiţiile de intrare vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Regatul Belgiei, pe trei categorii: zona verde - fără măsuri speciale, zona portocalie - autorităţile belgiene pot stabili măsuri specifice (la acest moment se recomandă vigilenţă crescută) şi zona roşie - carantină obligatorie şi testare la intrarea pe teritoriul ţării.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile belgiene, România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Astfel, cetăţenilor care intră din România în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesenţială), începând cu data de 13 iulie, li se recomandă vigilenţă crescută privind prevenirea şi apariţia unor simptome asociate infecţiei cu COVID-19, arată un comunicat MAE.

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Belgia consultarea informaţiilor publicate pe site-ul autorităţilor belgiene - https://diplomatie.belgium.be/en.