ACTUALITATE

Supravegherea video în secţiile de vot: Cât va cheltui statul? CEC a aprobat astăzi bugetul

post-img

La alegerile parlamentare, în fiecare secţie de votare va fi instalată câte o cameră de supraveghere. Comisia Electorală Centrală a inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi un proiect legat de acest subiect, iar membrii comisiei au acceptat conceptul de implementare a sistemului de înregistrare video.

Potrivit Alinei Rusu, preşedinta CEC, astăzi în cadrul şedinţei s-a discutat despre anumiţi parametri tehnici ai sistemului.

„Am propus ca echipamentul video să înregistreze doar anumite operaţiuni electorale: ce se întâmplă cu urna de vot, ca să nu fie anumite manipulări sau fraude – asta va fi prima parte a înregistrării, după care va fi înregistrat procesul de numărare şi totalizare a voturilor, care se realizează în secţiile de votare”, a explicat preşedinta CEC.

În continuare, CEC urmează să vină cu un Regulament care va stabili unde va fi amplasată camera de înregistrare, care va fi unghiul de înregistrare, iar acest Regulament va fi avizat de către  toate instituţiile specializate în domeniu.

Tot astăzi, în cadrul şedinţei CEC a fost aprobat şi bugetul CEC, în care a fost deja inclus şi bugetul necesar pentru implementarea sistemului de supraveghere video în secţiile de vot. În total, vor fi achziziţionate 2300 de camere video.

Pentru achiziţia şi instalarea camerelor de supraveghere sunt prevăzuţi aproximativ 12 milioane de lei, însă Alina Rusu spune că va putea da o cifră exactă doar atunci când va fi demarată procedura de achiziţie.

De menţionat că înregistrările video din secţiile de votare vor fi stocate, şi nu vor fi transmise online.  În Regulament urmează să fie stipulată şi perioada de păstrare a înregistrărilor, dar şi circumstanţele în care acestea pot fi utilizate.

De altfel, precizăm că alegerile din anul 2019 vor costa bugetul de stat aproximativ 250 de milioane de lei.  Astfel, pentru alegerile parlamentare sunt necesare aproximativ 110 milioane de lei, iar cele locale vor costa aproximativ 140 de milioane de lei.