ACTUALITATE

Comisia Europeană: 800 de milioane de euro pentru sprijinirea companiilor româneşti afectate de criză

post-img

Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro pentru a sprijini companiile din România afectate de pandemia de coronavirus.

Potrivit unui comunicat al CE, schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, în cadrul căruia sprijinul poate fi acordat sub formă de împrumuturi subvenţionate şi a unor garanţii de stat pentru împrumuturi, scrie Mediafax.

Măsurile vor fi gestionate de către ramura de dezvoltare a EximBank, anunţă CE, iar sistemul va fi deschis întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) cu o cifră de afaceri care a depăşit 20 milioane de lei în 2019, precum şi întreprinderilor mari.

Conform CE, măsurile vizează îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru companii, ceea ce le va permite să îşi continue activităţile în timpul pandemiei de coronavirus şi după aceasta.

„Comisia a constatat că măsurile cu privire la România sunt în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar. Mai precis, pentru ambele măsuri: (i) scadenţa împrumuturilor este limitată la şase ani, (ii) valoarea împrumuturilor corespunde nivelului prevăzut în Cadrul temporar în ceea ce priveşte nevoile de lichidităţi ale beneficiarilor, (iii) împrumuturile se referă la nevoile în materie de capital circulant şi de investiţii şi (iv) autorităţile române au instituit garanţii pentru a se asigura că ajutorul este efectiv transferat către beneficiarii finali, de exemplu solicitând băncilor finanţatoare să menţină sau să amelioreze condiţiile împrumuturilor eligibile pentru garanţie”, se arată în comunicat.

Comisia a arătat că măsurile sunt necesare, adecvate şi proporţionale „pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru”.