ACTUALITATE

Consiliul Audiovizualului a avizat iniţiativa PSRM privind modificarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale

post-img

Consiliul Audiovizualului a avizat iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi socialişti care prevede mai multe modificări la Codul Serviciilor Media Audiovizuale.

Deşi membrii consiliului au avut păreri diferite referitoare la modificările propuse, acestea au fost susţinute de majoritatea membrilor. Ei au anexat mai multe propuneri care vor fi transmise Parlamentului, scrie radiochisinau.md.

Preşedintele CA, Dragoş Vicol, a menţionat că această cotă de 80 la sută, de opt ore de emisie locală pe care trebuie obligatoriu să le asigure furnizorii de servicii media audiovizuale este benefică, dar este o ştachetă greu de atins în actualele condiţii de posturile de televiziune. „Dacă Consiliul Audiovizualului ar monitoriza la sânge toate posturile de televiziune la respectarea acestei prevederi, ar curge gârlă foarte multe sancţiuni. Pentru a nu fi acuzaţi de faptul că sancţionăm în condiţiile în care  nu există posibilitate reală de îndeplini această cotă, eu cred că această poate fi diminuată pentru o perioadă intermediară”. 

Membrul CA, Artur Cozma, s-a exprimat dezacordul faţă de propunerea de a reduce cota de opt ore de produs local. Dacă diminuăm cota va fi un mesaj nefericit pentru consumatori de produs media, a adăugat membrul CA.

Modificările propuse de deputaţii PSRM se referă la reducerea cotei programelor în limba română de la 80 la 60 la sută,  obligarea jurnaliştilor să-şi dezvăluie sursele, anularea dreptului unor instituţii de stat să fondeze posturi de radio şi TV, reducerea volumului programelor locale pe care sunt obligate să le difuzeze instituţiile media audiovizuale.

Iniţiativa deputaţilor socialişti a trezit îngrijorarea experţilor media şi reprezentanţii societăţii civile, care au atenţionat că prin acestea sunt încălcate standardele internaţionale, dar şi angajamentele asumate de Republica Moldova.