ACTUALITATE

Cum vor fi împărţite măştile de protecţie alegătorilor pe 1 noiembrie

post-img

Alegătorii care se vor prezenta la secţiile de votare pe 1 noiembrie vor veni cu propriul pix, cu care să semneze în listele electorale. Măşti de protecţie le vor fi oferite la intrare, de către persoana responsabilă şi de termometrie. De asemenea, votanţilor le va fi recomandat să-şi dezinfecteze mâinile la intrare şi la ieşirea din secţie.

Contactată de IPN, şefa Direcţiei comunicare, relaţii publice şi mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a declarat că alegătorii vor prezenta actul de identitate operatorului şi vor scoate pentru o perioadă scurtă masca pentru a fi identificaţi. Ulterior, votantul se apropie la membrul biroului electoral, unde repetă procedura, iar apoi semnează cu propriul pix în lista electorală. În caz că alegătorul nu are pix, îi va fi acordat unul  pentru a semna, care ulterior va fi dezinfectat. Fişa din buletin este pusă pe masă, iar în ea se aplică ştampila cu data alegerilor.

Următorul pas este votarea propriu-zisă. Ştampilele „Votat” din cabinele de vot vor fi dezinfectate. Membrii biroului electoral vor purta măşti, mănuşi şi viziere.

Rodica Sîrbu a precizat că măştile pentru alegători vor fi distribuite secţiilor de votare din ţară odată cu buletinele de vot. În secţiile deschise peste hotare, nu vor fi trimise măşti. Acestea urmează a fi procurate de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, au fost achiziţionate echipamente de protecţie pentru toate cele 2 143 de secţii de votare deschise. Este vorba despre peste 585 de mii de măşti, peste 320 de mii de perechi de mănuşi, 2 300 de termometre, circa 27 mii de litri de soluţie dezinfectantă pentru mâini şi 14,5 mii de litri de soluţie dezinfectantă pentru suprafeţe. Se asemenea, s-au procurat  3 milioane de măşti de protecţie pentru toţi alegătorii care se vor prezenta la secţia de votare.