ACTUALITATE

Deputat democrat: Interceptările telefonice nu au încetat nici acum

post-img

Deputatul democrat Vladimir Cebotari susţine că dacă admitem faptul că în timpul guvernării Partidului Democrat s-au făcut interceptări ale oponenţilor politici, jurnaliştilor, activiştilor civici, atunci el dă asigurări că procesul nu s-a întrerupt nici până în prezent. Potrivit lui, lucrurile sunt mult mai profunde decât încearcă să le prezinte oponenţii politici, transmite IPN.

„Pentru că problemele stau mai adânc şi voi încercaţi să le politizaţi”, s-a adresat Vladimir  Cebotari colegilor săi din Parlament, deputatului PAS Sergiu Litvinenco şi deputatului PPDA Chiril Moţpan, prezenţi în platoul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV. În opinia democratului, dacă se va dori soluţionarea problemei interceptărilor odată şi pentru totdeauna, nu trebuie să se vorbească despre aceasta doar la trecut. „Pe noi trebuie să ne intereseze şi ce se întâmplă azi”, a menţionat democratul.

Sergiu Litvinenco, deputat PAS, consideră că problema interceptărilor este veche în Republica Moldova, însă pe timpul guvernării lui Vladimir Plahotniuc problema respectivă a atins cote inimaginabile. Potrivit lui, în acea perioadă cetăţenii se simţeau terorizaţi şi se temeau până şi să-şi expedieze mesaje reciproce. „Apropo, toate aceste lucruri contravin Acordului de Asociere”, menţionează Litvinenco. Totodată, parlamentarul nu exclude faptul că toată maşinăria care era folosită anterior de Vladimir Plahotniuc este utilizată acum de preşedintele Igor Dodon. „În măsura în care nu vom realiza o reformă a justiţiei, astfel de situaţii care au existat pe timpul lui Plahotniuc pot să mai apară. Este o problemă majoră atunci când o singură persoană controlează toate instituţiile statului”, a afirmat deputatul.

Deputatul PPDA Chiril Moţpan spune că dosarul interceptărilor arată clar că ascultarea telefoanelor se făcea în mod deliberat. „Era clar că se obţineau informaţii despre oponenţii politici, despre cetăţeni. Niciodată nu voi înceta să-mi pun întrebarea la ce folosesc informaţiile acestea. Eu sunt convins că au putut fi folosite, inclusiv pentru şantajarea unor rivali politici sau din business”, a menţionat parlamentarul.

Acum câteva zile, preşedintele Igor Dodon a anunţat că circa zece mii de interceptări ale convorbirilor telefonice au avut loc pe parcursul anului 2018, iar altele 3300 au fost efectuate anul acesta. Majoritatea interceptărilor au fost iniţiate de către Ministerul Afacerilor Interne.