ACTUALITATE

DIICOT: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă şi cele excavate sunt de origine animală

post-img

Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Gheorghe Dincă şi cele excavate din acelaşi imobil din Caracal sunt de origine animală, anunţă DIICOT, după ce procurorii au primit de la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” raportul final de expertiză medico-legală antropologică, conform Mediafax.

DIICOT anunţă, într-un comunicat de presă că, miercuri, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis procurorilor raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite după ce Gheorghe Dincă a fost condus pe teren pe 5 august 2019, în zona de lizieră de pădure amplasată pe terenul staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal, ca fiind locul unde a aruncat mai multe fragmente osoase ce au fost identificate şi ridicate.

Din concluziile raportului de expertiză, arată DIICOT, rezultă faptul că fragmentele osoase şi fragmentele dentare expertizate provin de la scheletul unei singure persoane de sex feminin la care se estimează vârsta biologică la momentul decesului de circa 15-19 ani.

Resturile scheletale şi dentare identificate în liziera pădurii staţiunii agricole Caracal provin de la o altă persoană decât cea descoperită la data de 26.07.2019, respectiv Alexandra Măceşanu.

De asemenea, tot miercuri, Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase descoperite în toate perimetrele cercetate în locuinţa lui Gheorghe Dincă şi a excavaţiilor efectuate în incinta casei, în perioada 12.08.2019 - 28.08.2019.

"Din concluziile acestui raport rezultă faptul că întregul material osos examinat este de origine animală", conchide DIICOT.