ACTUALITATE

Doi foşti deputaţi, un procuror şef şi Şeful interimar al IGP, vizaţi în controalele ANI

post-img

În săptămâna 13 – 17 septembrie 2021, Autoritatea Naţională de Integritate a emis în total 12 constatări. Pe aspectul incompatibilităţilor de funcţie sunt vizaţi doi ex-deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, care au deţinut simultan şi alte calităţi în timp ce se aflau în mandatul de legiuitor. 

Cinci conflicte de interese au fost stabilite în privinţa a trei primari din raioanele Soroca, Cimişlia Floreşti, dar şi pe numele unui consilier local din raionul Cimişlia şi a unui şef de grădiniţă din raionul Făleşti.

Totodată, săptămâna trecută, ANI a anunţat despre averea nejustificată deţinută de către un fost director al SPPS. Pe acest caz, ANI urmează să expedieze şi cererea de confiscare a averii.

Şeful interimar al IGP şi secretarul Consiliului local din Cricova, municipiul Chişinău sunt vizaţi în două cauze contravenţionale. Aceştia s-ar putea alege cu câte o amendă pentru nedepunerea declaraţiilor de avere şi interese personale.

Inspectorii de Integritate au iniţiat cinci proceduri de control. În controlul averii figurează procurorul -şef al raionului Teleneşti, care a fost pornit în baza unei investigaţii jurnalistice şi un funcţionar public cu statut special din cadrul IGP al MAI.