ACTUALITATE

Fostul director al Spitalului Republican: Am depus cerere de angajare în calitate de chirurg, astăzi am fost refuzat

post-img

Fostul director al Spitalului Republican Anatol Ciubotaru susţine că a depus o cerere de angajare în calitate de chirurg însă noul director al intsituţiei a refuzat.

„În momentul în care se desfăşura comisia care m-a demis eu lucram la un proiect de instruire a medicilor noştri pentru a combate Coronavirus. Astăzi am mers la Spitalul Republican să depun cerere de angajare în calitate de chirurg, domnul director m-a refuzat. Eu cred că trebuie să se consulte cu ministrul”, a declarat Anatol Ciubotaru la emisiunea Cutia Neagră de la TV 8.

Anatol Ciubotaru a subliniat că la moment nu este momentul de a căuta cauzele demiterii sale, ci toţi trebuie să se concentreze pentru combaterea „duşmanului comun”, COVID-19.

Fostul director al Spitalului Republican a mai menţionat că numărul real al bolnavilor de COVID-19 ar putea fi mult mai mare, şi că autorităţile au întîrziat cu măsurile drastice pentru combaterea pandemiei.


Amintim că acum două zile, pe 24 martie, în presă au apărut informaţii că patru angajaţi ai Spitalului Clinic Republican au fost confirmaţi, la un laborator privat, cu COVID-19. În aceeaşi zi, Ministerul Sănătăţii, însă, a declarat că este vorba despre o supecţie, întrucât urmează ca testele să fie făcute repetat la laboratorul ANSP, în contextul în care potrivit Ministerului, testele făcute la laboratoarele private nu sunt de încredere. Totuşi, ieri, în conferinţa de presă, ministrul sănătăţii nu a dat niciun detaliu despre cazul celor patru angajaţi SCR. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului a explicat că medicilor li s-au preluat probe ieri, 25 martie, iar rezultatele vor fi astăzi.