ACTUALITATE

Încă un spital raional din R. Moldova va primi pacienţi infectaţi cu COVID

post-img

Începând cu ziua de ieri, pacienţii infectaţi cu COVID-19, cu forme uşoare ale bolii, care întrunesc criteriile de spitalizare, sunt internaţi la Spitalul Raional Ialoveni. În acest sens, Ministerul Sănătăţii anunţă că a activat 60 paturi, iar până acum au fost internaţi 21 pacienţi.

La Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime”, a doua instituţie medicală activată ieri sunt internaţi, pacienţii în stare gravă şi extrem de gravă, cu prezenţa maladiilor concomitente severe. Deja au fost internaţi 18 pacienţi, în total fiind activate 180 paturi, inclusiv 18 pentru Terapie intensivă, anunţă Viorica Dumbrăveanu.

„Atestăm o creştere a numărului de copii infectaţi, în acest context, astăzi am discutat cu colegii la şedinţa Punctului Focal privind activarea paturilor suplimentare pentru copii”, mai spune ministrul.

Autorităţilea îndeamnă repetat populaţia să respecte măsurile de protecţie, pentru a contribui la salvarea de vieţi.