ACTUALITATE

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române: Trăim vremuri marcate de numeroase provocări, să preţuim lucrurile care ne unesc

post-img

Klaus Iohannis a subliniat, luni, în mesajul cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, că, în vremuri marcate de numeroase provocări este nevoie de solidaritate. Naţiunea română este mai puternică atunci când este solidară şi trebuie să preţuim lucrurile care ne unesc pentru a ne fi mai uşor să luptăm cu cele care ne dezbină, a spus preşedintele.

Discursul integral al preşedintelui Klaus Iohannis:

"Sărbătorim astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre proiectele definitorii pentru formarea statului naţional unitar român şi un exemplu de maturitate, perseverenţă şi efort de voinţă pus în practică de elitele politice ale ambelor principate române.

Totodată, anul acesta marcăm şi 160 de ani de când Bucureştiul a devenit capitala Principatelor Române. Prin actul său de curaj şi de asumare a conducerii celor două principate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele procesului istoric ireversibil de tranziţie către un stat modern, profund ataşat valorilor europene.

Sunt onorat să iau parte la evenimentul dedicat marcării acestui moment cardinal al istoriei noastre, în acest loc sacru, Mormântul Ostaşului Necunoscut, simbol al sacrificiului suprem făcut de înaintaşii noştri pentru independenţa, suveranitatea şi unitatea de neam şi ţară a tuturor românilor.

Unirea a reprezentat un ideal încă din timpul revoluţiei paşoptiste şi a prins contur prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, o strategie iscusită, generată de profundul patriotism şi de solidaritatea oamenilor politici ai vremii. Unirea de la 24 Ianuarie 1859 demonstrează cât de importantă este existenţa unui proiect care să coaguleze energiile poporului nostru.

În vremuri complicate, românii au demonstrat că pot acţiona cu o conştiinţă comună pentru îndeplinirea unui obiectiv istoric.

Momentul de la 1859 ne prezintă imaginea unei clase politice vizionare, care şi-a asumat o misiune extrem de dificilă.

Fără a crea disensiuni pe plan extern, românii au utilizat în mod abil contextul internaţional şi au ales un domnitor care s-a ridicat la înălţimea acestui proiect ambiţios.

În scurta sa domnie, Alexandru Ioan Cuza a schimbat cursul istoriei şi a reuşit să consolideze Unirea prin crearea primului Parlament unic şi a primului Guvern unic. El a fost cel care a pus bazele statului român modern, înfăptuind numeroase reforme în domenii esenţiale precum armata, sistemul electoral, administraţia publică, justiţia, învăţământul, agricultura ori sistemul fiscal. Totodată, Alexandru Ioan Cuza a obţinut recunoaşterea Unirii de către marile puteri şi acceptarea acesteia ca un act definitiv şi ireversibil, făcând cunoscut faptul că voinţa poporului român nu mai putea fi ignorată.

Prin realizarea Unirii de la 1859, s-a demonstrat că unitatea etnică, lingvistică şi culturală trebuie urmată, firesc, de cea politico-administrativă, calea pragmatică în direcţia consolidării puterii Principatelor Unite.

În 1859, românii au ales să-şi construiască viitorul în acord cu valorile şi principiile europene, iar faptul că astăzi România este stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice dovedeşte că, în pofida teribilelor încercări la care ne-a supus istoria, idealurile poporului nostru au rămas mereu aceleaşi – libertatea, democraţia, unitatea naţională şi buna funcţionare a instituţiilor statului. Un alt element important în procesul de afirmare a identităţii naţionale a fost stabilirea drapelului de luptă pentru unităţile militare. La ceremonia de înmânare a noilor steaguri militare, Alexandru Ioan Cuza a sintetizat semnificaţia acestui simbol naţional, afirmând că steagul înglobează întreaga istorie a statului.

Cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea din 1859, am decis să decorez drapelul de luptă al Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, al Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi al Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”.

Dragi români,

Trăim vremuri marcate de numeroase provocări, iar pandemia de COVID-19 a schimbat radical realitatea cu care eram obişnuiţi, obligându-ne să adoptăm măsuri dificile, să facem sacrificii, dar şi eforturi substanţiale pentru depăşirea acestei crize.

Complexitatea acestei perioade reclamă soluţii coerente şi durabile. Aşa cum am dovedit de atâtea ori în momentele de cumpănă, vom continua să facem tot ce este necesar pentru progresul României, pentru apărarea valorilor democratice şi pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. La fel ca în perioada care a urmat Unirii Principatelor Române, avem astăzi instrumentele şi resursele necesare pentru a moderniza România.

Naţiunea română este mai puternică atunci când este solidară şi trebuie să preţuim lucrurile care ne unesc pentru a ne fi mai uşor să luptăm cu cele care ne dezbină. Să acţionăm, aşadar, zi de zi, cu aceeaşi tenacitate pentru consolidarea parcursului european şi democratic al ţării noastre! Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!"

Sursa: Digi