ACTUALITATE

VIDEO. Briefing de presă susţinut de Igor Şarov, Ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării

post-img

Briefing de presă susţinut de Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, cu tema „Reforma universitară. Dotarea şcolilor cu calculatoare”.

UPDATE: Ministrul Educaţiei a anunţat despre reforma universitară care va conţine trei elemente şi anume: raţionalizarea reţelei de universităţi publice din ţară; aplicarea unor noi mecanisme de finanţare a învăţământului superior şi  implementarea Proiectului „Învăţământul Superior” susţinut de Banca Mondială.

„Se vor aloca mai mulţi bani fiecărui student, universităţile vor avea acces la resurse mai mari”, spune ministrul educaţiei, subliniind că universităţile care vor fi absorbite nu îşi vor încheia activitatea, ci doar banii destinaţi acestora vor fi direcţionaţi pentru educaţie, nu pentru procesul de management.
Proiectul cu măsurile respective a fost expediat Guvernului spune ministrul.

De asmenea ministrul Şarov a anunţat campania demarată de Ministerul Educaţiei: „Donează un computer pentru educaţie. Potrivit acestuia, în perioada în care elevii şi profesorii au fost nevoiţi să stea acasă şi să petreacă lecţiile online, s-a constatat că peste 29 de mii de elevi si 2958 de profesori nu dispun de tehnică de calcul care le-ar permite accesul la educaţie.

Pentru această campanie va fi disponibilă o platformă web, pe care cei care doresc să doneze un computer, o tabletă sau un laptop vor putea alege instituţia de învăţământ pentru care să o facă.