ACTUALITATE

MAEIE le cere ambasadelor să nu facă comentarii care pot fi catalogate ca ingerinţe

post-img

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene solicită misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova şi membrilor personalului diplomatic al acestora să manifeste respect faţă de legile, regulamentele şi instituţiile statului de acreditare şi să se abţină de la comentarii care ar putea fi calificate ca ingerinţe în treburile interne ale statului.

Comentariul MAEIE vine „în contextul recentelor declaraţii pe marginea Hotărârii Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova”. Instituţia nu specifică însă despre ce declaraţii anume este vorba şi cine sunt autorii acestora.

În data de 21 ianuarie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova – votată pe 16 decembrie 2020 de PSRM, împreună cu deputaţii din Platforma Pentru Moldova, din care face parte şi Partidul Şor. În hotărârea Curţii se spune că menţionarea limbii ruse are în Constituţie un caracter exemplificativ şi nu îi conferă acesteia un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.

Într-un comentariu publicat pe 22 ianuarie, Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău a menţionat că „hotărârea Curţii Constituţionale din Republica Moldova, cu privire la privarea limbii ruse de statutul unei limbi de comunicare între naţionalităţi, reprezintă un factor îngrijorător în contextul păstrării păcii interetnice în statul moldovenesc, care este unul multinaţional”. În aceeaşi zi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe d Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, a declarat că decizia Curţii Constituţionale este „profund regretabilă”.