ACTUALITATE

Mai multe autocamioane, un autobuz şcolar şi două ambulanţe au rămas blocate în zăpadă

post-img

În ultimele 24 de ore, salvatorii şi pompierii au intervenit în 18 situaţii pentru deblocarea şi tractarea mijloacelor de transport de pe traseele ţării. De ajutorul salvatorilor a fost nevoie pe drumurile din raioanele Râşcani, Ungheni, Hânceşti, Şoldăneşti, Edineţ, Soroca, Călăraşi, Rezina, Cahul, UTA Găgăuzia, dar şi municipiul Chişinău.

Conform informaţiei Administraţiei de Stat a Drumurilor pe parcursul zilei ieri la lucrările de împrăştiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 340 unităţi de tehnică şi 580 de persoane, fiind împrăştiate 1300 tone de material antiderapant. Drumurile din ţară sunt practicabile, dar se circulă în condiţii de iarnă.

Angajaţii IGSU au avut misiunea de a tracta un autobuz şcolar fără elevi în apropiere de localitatea Parcani, raionul Şoldăneşti, dar şi o ambulanţă cu pacient în apropiere de localitatea Rubleniţa, raionul Soroca. Şase autocamioane care nu se puteau deplasa în pantă au fost deblocate de pompierii din Rezina, iar o altă ambulanţă care se grăbea la pacient a fost tractată de salvatorii din Ungheni.

Salvatorii din cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Bălţi au avut ieri o misiune mai neobişnuită. Aceştia au adus pentru localnicii satului Valea Norocului, raionul Sângerei, pâine. Salvatorii au împărţit pâine oamenilor în etate, dar şi persoanelor cu dezabilităţi care aveau dificultăţi de deplasare. Unsprezece familii au beneficiat de ajutorul pompierilor.

IGSU va continua monitorizarea situaţiei din ţară şi va interveni la solicitările cetăţenilor. În caz de riscuri oamenii sunt îndemnaţi să apeleze de urgenţă Serviciul 112.