ACTUALITATE

Ministrul de Externe român şi Ambasadorul Germaniei în România au discutat despre evoluţiile din R. Moldova

post-img

Ministrul român al afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Cord Meier-Klodt. Pe lângă subiectele ce vizează relaţia celor două ţări, oficialii au discutat şi despre situaţia şi evoluţiile din R. Moldova, se spune într-un comunicat de presă al MAE român.

Ministrul Bogdan Aurescu a menţionat sprijinul substanţial acordat de România cetăţenilor din R. Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
De asemenea, a arătat că România va continua să sprijine eforturile de avansare a parcursului european al Republicii Moldova, singurul în măsură să răspundă intereselor şi aşteptărilor legitime ale cetăţenilor din Republica Moldova.

Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul german au stabilit să continue dialogul şi coordonarea, între cele două părţi, cu privire la evoluţiile din Republica Moldova, inclusiv în perspectiva Preşedinţiei germane a Consiliului UE, cu obiectivul încurajării reformelor necesare pentru apropierea de UE şi respectării depline a valorilor democratice şi a statului de drept.