ACTUALITATE

Nicolae Furtună: Avem primii frizeri infectaţi cu coronavirus

post-img

În Republica Moldova sunt primii frizeri infectaţi cu noul coronavirus, după ce autorităţile au permis parţial, la mijlocul lunii mai, activitatea frizeriilor. Asta se întâmplă pentru că cetăţenii „nu au înţeles ce înseamnă relaxarea măsurilor”, dar şi pentru că nu sunt respectate corect toate măsurile, inclusiv măştile nu sunt purtate corect. Despre aceasta a vorbit directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.

„Relaxare a însemnat, în viziunea specialiştilor, ieşirea din starea de urgenţă, dar alături de COVID. Adică, ieşim din cei patru pereţi care ne-au obosit, dar atunci când ieşim, conşitentizăm că COVID-ul nu ne-a părăsit. Ne desfăşurăm activităţile având în vedere că nenorocitul acesta de COVID ne urmăreşte”, a declarat Nicolae Furtună. 

Şeful ANSP a dat drept exemplu frizeriile, cărora le-a fost permisă activitatea parţial, însă cu respectarea măsurilor, Directorul ANSP dă de înţeles că unii dintre frizeri nu au respectat măsurile şi au fost infectaţi cu coronavirus.

Totodată, Nicolae Furtună spune că avem şi casieri, şi taxatori infectaţi, după ce măsurile privind transportul public la fel au fost relaxate.

„Omul nostru nu a făcut concluzia esenţială. Relaxare nu înseamnă relaxarea de până la COVID. Relaxare înseamnă ieşirea din găoace, dar ţinând cont că mă paşte COVID-ul”, spune Nicolae Furtună. 

Nicolae Furtună a mai declarat că astăzi, nici în magazine nu se respectă măsurile ce ţin de mască, distanţă socială, rânduri, etc:

„Masca trebuie purtată corect, noi discredităm şi noţiunea de protecţie şi de respect reciproc, toate aceste lucruri le compromitem”. 

Şeful ANSP spune că săptămâna aceasta urmează să se discute că dacă Republica Moldova ve reveni la starea de urgenţă sau nu, întrucât restricţiile actuale nu funcţionează.