ACTUALITATE

Noi promisiuni de la Primăria Chişinău. Lucrările de reparaţie a trotuarelor unor străzi din centrul capitalei urmează a fi încheiate până la 1 septembrie

Lucrările de reparaţie a trotuarelor de pe străzile Mitropolit Gavril Bănulescu - Bodoni şi Alexandr Puşkin, pe tronsonul strada Alexei Mateevici - bulevardul Ştefan cel Mare vor fi terminate până la 1 septembrie. Deşi a rămas mai puţin de o lună, nici un sfert din lucrări nu au fost realizate până acum. Primăria Chişinău promite că elevii şi studenţii vor reveni la studii pe un trotuar nou.

Trotuarele de pe străzile Alexandr Puşkin şi Bănulescu Bodoni, sunt într-o stare deplorabilă, deoarece nu au mai fost reparate de mai bine de 30 de ani. În prezent, lucrările de reconstrucţie sunt în toi, iar autorităţile municipale ne promit că până la 1 septembrie pe aceste două străzi vom avea pavaj nou. 

Îndeplinirea acestui obiectiv într-un termen atât de scurt este cam greu de realizat. O spune chiar proiectantul lucrării. 

ALEXANDRU SAVA, arhitect, manager de proiect: "Este real până la Ştefan cel Mare să fie până în septembrie, cam complicat dar cred că o să fie, căci o să se lucreze în continuu, de luni până sâmbătă. Echipe sânt delegate mai multe de cât ca de obicei. Este o lucrare foarte amplă, de aceea am ieşit şi azi, fiind o zonă istorică ar trebui să se ţină cont de mai multe nuanţe, respectiv şi echipa până târziu lucrează, se fac rectificări". 

Şi cetăţenii cred că este imposibil să realizezi aceste lucrări în mai puţin de o lună. 

"- Până la 1 septembrie? - Da. - Trebuie să lucrezi într-un regim foarte rapid ca să realizezi acest volum mare de lucru. MUSCA Mă îndoiesc puţin, dar asta e părerea mea. Nu, dar de reparat trebuie cumva, trebuie să avem răbdare, eu aşa socot. Dacă sincer, cam ne-am dezămăgit de autorităţi, aşa că nu prea credem în spusele lor". 

ION CEBAN, primarul municipiului Chişinău: "Sunt mai multe întrebări... licitaţii publice".

Arhitectul proiectului spune că tot trotuarul, de pe străzile Bănulescu Bodoni şi Alexandr Puşkin, inclusiv pavajul nou pus de agenţii economici, va fi schimbat. 

ALEXANDRU SAVA, arhitect, manager de proiect: "Cum observaţi, pavajul este de tipologie diferită şi dacă intrăm în esenţă el are o duritate redusă. El ar putea fi folosit în curtea unei case, unde nu  este atât de mare circulaţia. El va fi înlocuit că pavajul cu acoperire de grănit, el fiind mai rezistent. Mai ales că este centru istoric şi ar trebui să corespundă". 

Reconstrucţia totală a trotuarelor de pe strazile Bodoni şi Puşkin, cuprinde şi tronsonul dintre străzile Mateevici şi Columna. Conform proiectului, lucrările se vor termina pe 14 octombrie. Costul acestora este de 22,8 milioane de lei, bani alocaţi de către Guvernul Republicii Moldova, dar şi din partea unor agenţi economici.