ACTUALITATE

O nouă asistenţă financiară din partea UE pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a decis azi să acorde Republicii Moldova a doua tranşă, de 30 de milioane de euro, din ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane. Banii sunt oferiţi după adoptarea unor legi restante. Opoziţia acuză guvernarea că a ratat obţinerea celei de-a treia tranşe, în valoare de 40 de milioane de euro, din cauza stagnării reformelor.

A treia parte din cele 30 de milioane de euro, oferite de Uniunea Europeană, reprezintă fonduri nerambursabile, iar restul au fost oferite sub formă de credit. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Oleg Ţulea, a declarat, pentru TVR MOLDOVA, că Uniunea Europeană a decis să transfere banii datorită adoptării unor legi importante asumate  în cadrul Planului de Asociere.

OLEG ŢULEA, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: "Rapoartele de progres pe care le avem, arată că indiferent de toate oscilaţiile politice, turbulenţele politice, noi am avansat mult, iar agenda de integrare europeană se realizează. Foarte multe restanţe din domenii sectoriale cum ar fi transportul, protecţia mediului, înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului, măsuri sanitare. Deci, foarte multe acţiuni în acest sens au fost realizate."

Lideri ai opoziţiei parlamentare de la Chişinău au salutat primirea celei de-a doua tranşe din asistenţa macrofinanciară, însă au criticat guvernarea pentru tergiversarea reformelor, ratând accesarea celei de-a treia tranşe de 40 de milioane de euro.

MAIA SANDU, preşedintele PAS: "După luni de insistenţă din partea noastră, majoritatea parlamentară şi guvernul lui Dodon au binevoit să-şi dea votul pentru o parte din angajamentele pe care le avea Republica Moldova pentru obţinerea acestor bani. Din păcate, tranşa a treia, în valoare de 40 milioane euro, a fost anulată din cauza iresponsabilităţii şi lenei guvernării de la Chişinău. Din aceşti bani, 20 milioane de euro erau donaţie, bani care nu trebuiau întorşi Uniunii Europene."

TVR MOLDOVA l-a întrebat pe europarlamentarul român Siegfred Mureşan din ce cauză Republica Moldova a ratat a treia tranşă din asistenţa financiară de la UE.

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: "Interpretarea cum că ar fi doar o chestiune tehnică, este interpretare greşită şi echivalează cu fuga de răspundere a guvernului pentru eşecul de a fi pierdut 40 de milioane de euro pentru cetăţenii Republicii Moldova. Cu chiu, cu vai, guvernul actual al Republicii Moldova a reuşit în ceasul al doisprezecelea, după o perioadă lungă de stagnare să finalizeze implementarea condiţionalităţilor pentru a doua tranşă."

UE a oferit prima tranşă de 30 de milioane de euro în luna octombrie a anului trecut, în timpul guvernului condus de Maia Sandu. Acest ajutor a fost suspendat, însă, în vara lui 2018 în urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie de a anula rezultatele alegerilor pentru primăria Chişinăului. Guvernul negociază în prezent un nou program de asistenţă macrofinanciară, în valoare de 100 de milioane de euro, în două tranşe egale. Debursarea primei tranşe e condiţionată de semnarea memorandumului de înţelegere, iar cea de-a doua ar urma să fie transferată în funcţie de progresele privind realizarea condiţiilor prevăzute de acelaşi memorandum, în perioada anilor 2020-2021.