ACTUALITATE

O tânără se plânge pe condiţiile în care se tratează pacienţii de COVID în spitalul din Străşeni. Reacţia directorului instituţiei

post-img

Condiţii greu de imaginat în spitalul din Străşeni. Saloanele pentru pacienţii care se tratează de COVID-19 sunt într-o stare deplorabilă şi nu au apă. Baia şi toaleta seamănă, mai mult, cu un coridor, pentru că toţi trec pe acolo ca să ajungă în salon. Cel puţin asta susţine o tânără, a cărei mamă a fost bolnavă de coronavirus şi s-a tratat în acel spital. De cealaltă parte, administraţia instituţiei susţine că nu poate face reparaţii din cauza pandemiei.

„Intrăm în salon, unde mai întâi se intră direct în WC, apă la robinet nu este. După asta mergem în salon, un pic e peste cap că se intră în baie, apoi în salon”.

În astfel de condiţii deplorabile stau pacienţii bolnavi de coronavirus la spitalul din Străşeni. O femeie a filmat salonul în care s-a tratat zece zile. În imagini, ea se plânge pe mirosul insuportabil de la sistemul de canalizare. Iar în condiţiile în care autorităţile sanitare ne sfătuiesc să ne spălăm des pe mâini, la spitalul din Străşeni acest lucru este, practic, imposibil pentru că lipseşte apa.

„La toate condiţiile care erau mizerabile s-a mai adunat aşa o treabă, mâine nu o să fie apă, doamna a venit şi a adunat ceva apă. Aici s-a înfundat veceul, curge apa pe jos, la baie nu putem merge”.

Directorul Spitalului, Ioana Şoimu, spune că în aceste condiţii a preluat spitalul, acum câteva luni, şi, din cauza pandemiei, nu poate  face reparaţii.

IOANA ŞOIMU, director, Spitalul Raional Străşeni: „Da cum vă închipuiţi în perioada de covid să fac reparaţie, cînd sunt restricţii atâtea. Pacienţii cu covid sunt amplasaţi în secţia boli infecţioase unde sunt cât de cât condiţii. Să schimbi o lampă e complicat că trebuie să îmbraci, să chemi electricianul”.

Mai mult, şefa instituţiei sanitare dă asigurări că nu sunt probleme cu apa.

 IOANA ŞOIMU, director, Spitalul Raional Străşeni: „Apă este la robinet şi a fost, a fost o problemă s-a spart o ţeavă luni şi timp de două ore nu a fost apă, a fost tractor, am săpat”.

În spitalul din Străşeni se tratează, acum, 26 de pacienţi care au iesit pozitiv la testul pentru COVID-19, iar trei sunt suspecţi.