ACTUALITATE

Pfizer îşi relochează o parte din activităţi în România după concedierea a 15% din personalul de la unul dintre centrele de distribuţie din Belgia

post-img

Grupul farmaceutic american Pfizer îşi relochează o parte din activităţi în România după concedierea a 15% din personalul din cadrul centrului său de distribuţie din Zaventeem, Belgia, provocând o undă de şoc în rândul sindicaliştilor belgieni relatează cotidianul La Libre Belgique, potrivit caleaeuropeana.ro.

Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii: Anderlecht (centru de cercetare clinică), Ixelles (sediu administrativ şi comercial), Puurs (centru de producţie) şi Zaventem (centru de distribuţie), în ultima locaţie fiind disponibilizaţi 38 de angajaţi din cei 238.

Motivul invocat de grup se spune că este mutarea departamentului de planificare a aprovizionării în Bucureşti, România.

Sindicatele s-au declarat şocate de acest anunţ apărut în mijlocul pandemiei de coronavirus.

„Nu înţelegem deloc alegerea Pfizer. În acest moment, toţi angajaţii sunt în prima linie pentru producerea vaccinului ”, a declarat Michel Barbuto, reprezentant sindical. „A merge mai departe cu o concediere în contextul actual de sănătate este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care participă la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri împotriva Covid”, a adăugat acesta.

Sindicatul precizează, de asemenea, că Pfizer a plătit încă 8,4 miliarde de euro în dividende în 2020. O cifră uşor mai mare decât în ​​anii precedenţi, când suma totală a dividendelor a fost de 8 miliarde în 2018 şi 2019 şi de 7,7 miliarde în 2017.

„Fiind unul dintre puţinii producători de vaccinuri anti-Covid (a căror producţie are sediul în Puurs, Belgia), Pfizer obţine un profit semnificativ pe fiecare vaccin (până la 5 euro pe doză). Valoarea cotei lor s-a dublat în 10 ani ”, a explicat sindicalistul, indignat de faptul că Pfizer vrea să fie „mai presus de toate, o maşină de profit”. Mai mult, concedierile de la Zaventeem nu pot fi neapărat compensate de cele 100 de posturi noi anunţate la fabrica de producţie de la Puurs.