ACTUALITATE

Proiectul Legii bugetului de stat al Republicii Moldova, pentru anul 2018 a trecut de Guvern

post-img

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2018. Documentul a fost elaborat în conformitate cu priorităţile de politici publice ale Guvernului şi ţinând cont de prevederile acordurilor de finanţare cu partenerii de dezvoltare.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2018 este fundamentat pe o creştere economică de 3%, o majorare a exporturilor de 8% şi o sporire a importurilor de 6%.

„Avem o atitudine prudenţială şi cred că potenţialul nostru este mai mare, luând în calcul ceea ce s-a întâmplat anul acesta. Realitatea a fost mult mai pozitivă şi optimistă decât previziunile noastre”, a spus Premierul Pavel Filip.

Potrivit documentului, veniturile bugetului de stat constituie 36,6 miliarde de lei, în creştere cu 8,4% faţă de bugetul de stat rectificat pentru anul 2017. Majorarea veniturilor se datorează, în principal, sporirii încasărilor din impozite şi taxe şi intrărilor de granturi. Acestea din urmă vor însuma 2,8 miliarde de lei anul viitor, cu 1,6 milioane de lei mai mult decât în anul curent.

Cheltuielile bugetului de stat reprezintă 41,3 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 9,3% faţă de bugetul de stat rectificat pentru 2017. Cheltuielile se vor mări pe fundalul majorărilor salariale planificate, a creşterii nivelului pensiilor, a realizării altor măsuri în domeniul protecţiei sociale şi în cel al educaţiei.

Totodată, vor fi asigurate financiar programele actuale de cheltuieli, precum: Fondul rutier (1,7 miliarde de lei, inclusiv transferuri bugetelor locale), Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi a mediului rural (900 milioane de lei), Fondul naţional de dezvoltare regională (200 milioane de lei), Fondul de eficienţă energetică (50 milioane de lei).

Proiectul de buget pentru anul 2018 prevede majorarea considerabilă a componentei investiţionale. Astfel, anul viitor vor derula circa 54 de proiecte finanţate din surse externe, pentru implementarea lor fiind alocate 4,3 miliarde de lei, de două ori mai mult decât în anul curent. Cele mai importante dintre acestea vizează dezvoltarea infrastructurii drumurilor, a agriculturii competitive, asigurarea cu ambulanţe.

Deficitul bugetului de stat este estimat la 4,7 miliarde de lei. Acesta va fi finanţat din surse externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar şi implementarea proiectelor finanţate din surse externe) şi sursele interne (inclusiv mijloace din privatizarea patrimoniului public şi din vânzarea activelor băncilor aflate în proces de lichidare).

Totodată, astăzi a fost aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 şi cel al Legii fondurilor de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2018.

Proiectele urmează să fie transmise spre examinare Parlamentului.