ACTUALITATE

Reacţia Platformei DA, după decizia Curţii Constituţionale privind circumstanţele de dizolvare a Parlamentului

post-img

Platforma DA a luat act de decizia Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului şi declară că este gata pentru alegeri anticipate. 

„Suntem conştienţi că actualul parlament este emanaţia unui sistem electoral mixt convenit de Plahotniuc şi Dodon, ca proiect comun al celui mai criminal regim din istoria recentă a Republicii Moldova, care a substituit statul de drept şi a uzurpat puterea în stat.

Am militat şi milităm pentru alegeri anticipate libere şi corecte, organizate de un guvern responsabil ca un deznodământ firesc pentru situaţia politică actuală. Abordarea noastră este bazată pe responsabilitate, legalitate şi constituţionalitate şi condamnarea abordărilor populiste şi exclusiviste, precum şi a demersurilor iresponsabile ale unor politicieni de a-şi realiza cu orice preţ obiectivele lor partinice şi personale, indiferent de consecinţele şi efectele economice şi sociale dezastruoase pentru marea majoritate a populaţiei, politicieni care nu doar că nu oferă nicio garanţie că următoarea componenţă a parlamentului va fi lipsită de partide şi persoane certate cu legea, ci dimpotrivă, încurajează divizarea societăţii în general şi a forţelor democratice, în special”, se spune într-o reacţie oficială a partidului, la decizia CC

Astfel, Platforma DA declară că este pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate şi abordează acest proces cu maximă responsabilitate.

Citeşte şi:
 

Ultima oră! Alegerile anticipate pot avea loc. Decizia Curţii Constituţionale