ACTUALITATE

Sergiu Sîrbu, la Punctul pe AZI: Neacceptarea de către guvernare a legii ONG-urilor este, probabil, o răzbunare asupra Occidentului

Neacceptarea de către Guvern şi Preşedinţie a legii ONG-urilor este, probabil, o răzbunare asupra Ociidentului şi a parterilor noştri de dezvoltare. În cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, deputatul grupului Pro-Moldova, Sergiu Sîrbu, a mai menţionat că nu există nicio logică pentru care pentru ca cineva să fie împotriva unei asemenea legi.

Potrivit deputatului, legea ONG-urilor vine să reglementeze şi să facă mai transparente finanţările organizaţiilor.

„Nu există riscul finanţării partidelor politice din exterior prin intermediul ONG-urilor,.Prin codul electoral este interzisă finanţarea partidelor din exterior, iar sancţiunea este dură Legea prevede că partidele ar putea înfiinţa ONG-uri care să ajute partide la chestiuni de educaţie, de instruire, de organizare. Probabil vor să demonstreze ostilitate profundă faţă de UE”, a spus Sergiu Sîrbu.

Deputatul a menţionat că foştii colegi din PD ar trebui să dea dovadă că ţin cu parcursul european al Republicii Moldova şi să voteze această lege.

Dputatul PAS Sergiu Litvinenco a declarat că, în conformitate cu noua lege, pe durata campaniilor electorale, fundaţiile şi ONG-urile nu au dreptul să susţină partidele politice.

„Igor Dodon, cunoaştem cu toţii, beneficiază de supotrul unei fundaţii gestionate de soţia sa. Igor Dodon mizează pe această fundaţie pentru a-şi finanţa campania electorală”, a spus deputatul PAS.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, Dodon dă cu piciorul la 30 de milioane de Euro pentru interesele lui meschine.

„Dacă PSRM nu agreea legea, putea aduce amandamente. De aici deducem că scopul blocării nu este cel declarat care ţin de lichidarea statului, ci apariţia imposibilităţii lui Igor Dodon să îşi finanţeze campanaia electorală”, a spus deputatul PAS.

Potrivit lui Sergiu Litvinenco, din discuţiile avute cu membrii PDM, aceştia ar susţine proiectul de lege, care a fost înaintat de cabinetul condus de Pavel Filip.

Analistul Ion Tăbârţă a precizat că Igor Dodon pune presiune pe PDM.

„Dacă e să ne uitmă la relaţia PSRM-PDM, ultimii s-au comportat ca nişte parteneri umili ai socialiştilor”, a spus Ion Tăbâtţă.