ACTUALITATE

Soţia unuia dintre profesorii turci a atacat decizia prin care a fost condamnat fostul şef SIS Botnari

Soţia unuia dintre profesorii turci a contestat decizia judecătorilor în cazul fostului şef SIS, Vasile Botnari, responsabil de expulzarea celor şapte profesori turci din Republica Moldova în Turcia.

Potrivit tv8.md, este vorba despre soţia directorului filialei din Ciadîr – Lunga a reţelei de Licee "Orizont", condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în Turcia.

Femeia spune că nici nu a ştiut de existenţa unui proces penal şi că, nici ea, nici soţul său, nu au avut vreo calitate procesuală, în condiţiile în care soţul ei este una dintre victimele acţiunilor ilegale ale fostul şef al securităţii Vasile Botnari.