ACTUALITATE

TVR MOLDOVA şi-a desemnat laureaţii în cadrul Galei Premiilor „Români pentru români”, ediţia a V-a

post-img

În acest an, marcat de pandemie, TVR MOLDOVA a continuat tradiţia de a oferi premii pentru performanţă şi dedicaţie pe toate palierele vieţii publice. 12 personalităţi şi instituţii care activează pe teritoriul Republicii Moldova au fost distinse cu trofeul TVR MOLDOVA - simbol al fraternităţii dintre cele două maluri ale Prutului. 

Cei 12 laureaţi ai Galei Premiilor TVR MOLDOVA, ediţia 2020, sunt:

1.      Premiul pentru PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE – Vlad POHILĂ (post-mortem)

2.      Premiul pentru PROMOVAREA ISTORIEI NEAMULUI – Nicolae BULAT

3.      Premiul pentru PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC - Vladimir BEŞLEAGĂ

4.      Premiul pentru EXCELENŢĂ ÎN ARTĂ – Mihail AGAFIŢA

5.   Premiul pentru RESPONSABILITATE SOCIALĂ - Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Republica Moldova, USMF „Nicolae Testemiţanu”

6.      Premiul TÂNĂRUL ANULUI – Victor GÎRBU

7.      Premiul pentru PERFORMANŢĂ ÎN EDUCAŢIE - Maria ROIBU
8.      Premiul pentru EXCELENŢĂ ÎN CINEMATOGRAFIE – Leontina VATAMANU

9.      Premiul pentru COOPERARE ROMÂNIA– REPUBLICA MOLDOVA - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „TRANSGAZ”
10.    Premiul pentru DIASPORA – Valentina GEAMĂNĂ

11.    Premiul special PENTRU JERTFĂ ÎN LUPTA CU PANDEMIA -  medicul ECATERINA LITVINSCHI (post-mortem)

12.    Premiul special PENTRU DEDICAŢIE ÎN LUPTA CU PANDEMIA - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase ,,Toma Ciorbă”

Cea de-a V-a ediţie a Galei Premiilor TVR MOLDOVA, prezentată de jurnalistul Sandu Scobioala, a avut un format diferit.

„Deşi ceremonia de decernare a premiilor TVR MOLDOVA în acest an a avut loc în condiţii speciale, dictate de criza pandemică, am avut aceleaşi emoţii ca pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, unde s-au desfăşurat primele patru ediţii. A fost o onoare să prezint din nou acest proiect de o importanţă majoră pentru românii de pretutindeni”, a spus Sandu Scobioala.

Programul special din acest an a inclus cele mai emoţionante momente din ediţiile anterioare ale Galei Premiilor TVR MOLDOVA, piese îndrăgite interpretate de artiştii de pe ambele maluri ale Prutului.

Tradiţional, la sfârşit de an, Televiziunea Română premiază performanţa, excelenţa şi dedicaţia personalităţilor care activează în beneficiul societăţii, promovează valorile şi cultura românească în Republica Moldova.

Laureaţi ai ediţiilor anterioare au fost: Spiridon Vangheli, Grigore Vieru, Eugen Doga, Iurie Colesnic, Varvara Buzilă, Nicolae Botgros, Ion Mărgineanu, Nicolae Dabija şi alte personalităţi, precum şi organizaţii neguvernamentale, instituţii de stat şi private.