ACTUALITATE

Un poliţist a cerut mită 7000 de lei de la o frizeriţă pentru a nu-i pune amendă. Inspectorul a ajuns în vizorul CNA

post-img

Un subofiţer al Inspectoratului de poliţie din Bălţi a fost reţinut de ofiţerii DGT Nord a CNA şi procurorii anticorupţie după ce a primit 7 000 de lei de la angajata unui salon de înfrumuşeţare.

Potrivit materialelor cauzei, inspectorul, fiind persoana publică, ar fi cerut şi primit 7000 lei pentru a nu-i aplica amenda administratorului salonului şi frizeriţei pentru necompletarea registrului de evidenţă a masurilor anti-epidemice, dar şi pentru că o clientă nu ar fi purtat masca de protecţie în timp ce era deservită. Astfel, pentru a le scuti de o amendă de 75 000 de lei, care se aplică în asemenea cazuri persoanelor juridice si 22 500 de lei persoanelor fizice, poliţistul ar fi cerut 7000 de lei.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 - corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani. Suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, conduce urmărirea penală.