ACTUALITATE

Un tânăr din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, îşi poate îndeplini un vis cu ajutorul Uniunii Europene

Un tânăr din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, îşi poate îndeplini un vis cu ajutorul Uniunii Europene. El a primit finanţare şi vrea să deschidă o cramă în satul natal.

Pentru Nicolae Minciuna, producerea vinului este o pasiune din fragedă copilărie. Familia lui a avut plantaţii de viţă de vie şi s-a îndrăgostit de viticultură. 

NICOLAE MINCIUNA, vinificator: "Aceasta este o tradiţie, care se trage şi la bunei, surorile bunicii. Noi luam parte la procesul ăsta toţi în familie, de la cules până la trasul vinului în butoi". 

Aşa a ajuns să mergă la Facultate şi s-a specializat în tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare. După mai mulţi ani în care a ccolaborat cu mai multe companii vitivinicole din Republica Moldova, tânărul a decis că e timpul să-şi deschidă propria afacere. Recent, Nicolae Minciuna a obţinut un grant din partea Uniunii Europene şi a început să producă propriul său vin.

NICOLAE MINCIUNA, vinificator: "Grantul a fost 55 de mii de lei, investiţia mea a fost 70 de mii de lei. Clar că asta este doar investiţia în utilaj. Am cumpărat un zdrobitor de struguri cu desciorchinator, 8 cisterne". 

Aşa că Nicolae s-a pus pe treabă. În acest an, şi cu spijinul banilor de la Uniunea Europeană, a făcut aproape 6 tone de vin. 

NICOLAE MINCIUNA, vinificator: "Colaborez cu micii producători de struguri din zonă, doar de aici-locali, din două sate. Pentru mine e important să fie din zona lacului Beleu, fiindcă aici e o micro-climă, e unică şi irepetabilă şi doar din satele Văleni şi Slobozia Mare, din dealurille şi împrejurimile Beleului şi a luncii Prutului". 

Nicolae are planuri măreţe. Vrea să deschidă o cramă la Slobozia Mare, dar pentru asta are nevoie de aproape un milion de lei. 

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: "Pe această bucată de pământ, numită şi dealul Sărăienilor, familia Minciuna urmează să construiască o cramă. De aici, priveliştea este pur şi simplu minunată. Se vede practic tot satul, dar şi lacul Beleu". 

NICOLAE MINCIUNA, vinificator: "O privelişte panoramică foarte frumoasă, care iarăşi trebuie valorificată. De asta şi am hotărât că construiesc podgoria şi să cultiv acolo". 

Nicolae îşi doreşte ca vinul produs la Slobozia Mare să ajungă în toată Republica Moldova, dar şi peste hotarele ei.