ACTUALITATE

Unii deputaţi sunt nemulţumiţi de concursul pentru funcţia de judecător al CCM. „Trebuie evaluat nu doar profesionalismul”

Integritatea este unul dintre criteriile principale ce trebuia luat în considerare în timpul concursului organizat de Parlament pentru desemnarea candidaţilor la funcţia de judecători ai Curţii Constituţionale. Este opinia unui membru al comisiei de jurizare, comisie care i-a ales pe Nicolae Eşanu şi Vladimir Grosu în calitate de candidaţi la funcţia de magistraţi ai Inaltei Instanţe. Preşedintele comisiei de concurs recunoaşte că alegerea este una subiectivă, atât timp cât deputaţii sunt cei care fac selecţia.

În urma concursului organizat de Parlament, secretarul de stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu şi fostul ministru al Justiţiei, în Guvernul Gaburici, Vladimir Grosu au acumulat cel mai mare punctaj. Astfel, cei doi sunt candidaţii Legislativului la funcţia de judecători ai Curţii Constituţionale. Unii deputaţi ai blocului ACUM pun la îndoială obiectivitatea concursului.

„În cadrul concursului la funcţia de judecător al CC trebuie evaluat nu doar profesionalismul, noi am avut oameni profesinişti în diferite funcţii. Şi ce. Dnul Poalelungi, Tănase au fost specialişti buni, dar trebuie evaluată şi rezistenţa lor asupra luării de mită, sau rezistenţa lor asupra presiunilor din exterior”, spune deputatul blocului ACUM, Dinu Plîngău.

Preşedintele comisiei de jurizare recunoaşte că alegerea este una subiectivă, atât timp cât regulamentul prevede că deputaţii sunt cei care organizează concursul.

„Este într-adevăr o problemă în cazul în care comisia care se ocupă de concursul de recrutare este constituită nu în mod independent, nu din persoane neutre care nu ar avea nicio apartenenţă politică şi ar fi în măsură să evalueze în mod obiectiv, dar din deputaţi”, spune Sergiu Litvinenco, preşedintele Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi

Nicolae Eşanu este de 15 ani membru al Comisiei de la Veneţia, iar Vladimir Grosu a fost reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la CEDO.

„După mine, anume aceşti doi candidaţi chiar au răspuns cel mai relevant la întrebări, după mine aprecierea a fost una cât se poate de obiectivă”, spune deputatul PD Sergiu Sîrbu.

Pentru a deveni judecători la Curtea Constituţională, candidaturile celor doi urmează să fie aprobate de Parlament. Magistraţii Curţii Constituţionale au un mandat de 6 ani.