ACTUALITATE

VIDEO. Vladimir Cebotari: Cunosc bine că la indicaţia lui Năstase s-au verificat 10 ani din viaţa mea. Eu nu am ce ascunde

post-img

Democratul Vladimir Cebotari a declarat de la tribuna Parlamentului, după ce procurorul general interimar a cerut ridicarea imunităţii acestuia, că nu are ce ascunde şi că nu există niciun secret în dosarul acesta.

„Zilele astea primeam foarte multe mesaje, să plec din ţară. Am primit şi mesaje ce urmează după aceasta. Am venit inteţionat în ţară, în speranţa că îmi vor fi adresate întrebări şi că vom face clarificări ca să vedem totuşi ce am făcut eu”, a menţionat deputatul.

„Cunosc bine că la indicaţia lui Năstase s-au verificat 10 ani din viaţa mea. Cu nu prea mare succese. A fost suficient din surse publice să aduc aceste argumente pentru a arăta că nu s-a comis nicio infracţiune”, mai declară Cebotari.


Democratul spune că a fost acuzat că a fost membrul unei comisii care a aprobat includerea taxei de modernizare în conţinutul contractului care a fost semnat pentru concesionarea Aeroportului Chişinău.

„Am auzit că eu aş fi persoana care se face vinovată de iniţierea procedurii de concesionare a aeroportului”, mai spune deputatul. 

Ministrul de Interne Andrei Năstase nu a reacţionat deocamdată la acuzaţiile aduse de Cebotari.

Amintim că procurorul general interimar Dumitru Robu a venit a doua oară în această săptămână în Parlament unde a cerut ridicarea imunităţii a doi deputaţi: democratul Vladimir Cebotari şi deputatul Partidului ŞOR Petru Jardan.