ACTUALITATE

Vladimir Putin: Dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS, stipulat în Constituţia promovată de Lenin, a fost o bombă cu efect întârziat

post-img

Dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS, stipulat în Constituţia din 1922 promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o bombă cu efect întârziat care a permis dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, a declarat duminică preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 1 şi citat de EFE, potrivit AGERPRES.

Preşedintele rus a amintit că această "bombă cu efect întârziat amplasată (de Lenin) în 1922 în timpul creării Uniunii Sovietice" s-a menţinut şi în modificările ulterioare ale Constituţiei, survenite în 1924, 1936 şi 1977. "Acest lucru este total inadmisibil (...) este ceva ce trebuie să evităm", a subliniat Putin.

"Sunt absolut convins că am făcut bine să adoptăm modificări ale Constituţiei. Ele ne vor întări statul, vor crea condiţii pentru o dezvoltare în creştere a ţării noastre în următoarele decenii", a insistat şeful statului rus, referindu-se la modificările constituţionale aprobate prin referendumul care s-a încheiat la 1 iulie.

Putin a evidenţiat în mod special modificarea care interzice cedarea de teritorii ruseşti. "Nu exista ceva asemănător (în Constituţie) şi este ceva ce trebuie să existe", a subliniat el.

Modificările care îi permit lui Putin să rămână la Kremlin dincolo de anul 2024, când îi expiră actualul mandat prezidenţial, au intrat în vigoare sâmbătă, după ce au fost votate de aproape 78% dintre alegătorii ruşi, potrivit numărătorii oficiale. Rata de participare a fost de 67,97%, adică 109.190.337 de cetăţeni.

Noua Constituţie mai conţine o serie de prevederi - 206 modificări în total - privind viaţa politică şi socială a ţării.