ACTUALITATE

Votat în Parlament! Pensia minimă în Republica Moldova va fi de 2000 de lei

S-a votat în Parlament! Pensia minimă în Republica Moldova va fi de 2000 de lei. Deputaţii au introdus în legislaţie şi suplimentul de solidaritate care prevede compensarea de către stat a tuturor pensiilor mai mici de suma de 2000 de lei. Socialiştii şi comuniştii nu au participat la dezbaterea şi votarea proiectului.

Modificările la legea privind sistemul public de pensii prevăd introducerea noţiunii de supliment de solidaritate. Acesta va fi acordat tuturor vârstnicilor cu pensii mai mici de 2 mii de lei.

MARCEL SPATARI, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „Beneficiarii de pensii a căror pensie calculată va fi sub 2 mii de lei, vori primi diferenţa până la pensia minima sub forma acestui supliment de solidaritate”.

Opoziţia PSRM-PCRM a părăsit sala de şedinţe a Parlamentului imediat după aprobarea ordinii de zi, întrucât niciuna dintre iniţiativele lor nu s-a bucurat de sprijinul majorităţii parlamentare.

MIHAI POPŞOI, vicepreşedintele Parlamentului: „Proiectul legat de pensii care a fost votat astăzi, creşte semnificativ pensiile, inclusiv pentru cei care îngrijesc de persoane cu dizabilităţi severe, creşteri de pensii de care în Republica Moldova n-au mai fost, din punct de vedere politic ei nu vor să accepte că noi aşa cum am promis ne ţinem de cuvânt şi creştem plăţile sociale”.

Pentru anul 2021, cheltuielile necesare pentru acordarea suplimentului de solidaritate sunt de 500 de milioane de lei, iar pentru anul viitor suma va depăşi 2 miliarde de lei.