AMBASADORII SUCCESULUI- ISTORII DIN DIASPORA

Ambasadorii Succesului. Daniela Şerban, basarabeanca care are performanţe în domeniul financiar al României

Ambasadorul succesului pe care vi-l prezentăm astăzi se numeste Daniela Şerban şi este expert financiar. S-a născut în Basarabia, dar de 15 ani locuieşte şi munceşte la Bucureşti. Era elevă când a văzut prima dată clădirea Bursei de Valori şi nu bănuia atunci, că peste ani, va lucra acolo. Studii îndelungate şi multă muncă au ajutat-o pe Daniela Şerban să facă performanţă în domeniul financiar şi să fie un ambasador al succesului. Este şi expert în comunicare, iar televiziunea este o altă pasiune. Acum îşi doreşte ca experienţa acumulată în timp, în România, să o investească şi în proiecte la Chişinău şi crede că doar parcursul european va face din Republica Moldova un loc mult mai ofertant pentru investitori.

Daniela Şerban a ajuns la Bucureşti în urmă cu 15 ani. Era studentă când şi-a găsit un loc de muncă - part-time de asistent broker. Ceva mai târziu, avea să ajungă la Bursa de Valori Bucureşti.

DANIELA ŞERBAN, specialist în finanţe şi comunicare: „Am văzut prima dată clădirea bursei în liceu, prima dată când am vizitat Bucureştiul, tot cu tatăl meu şi am zis - wow, ce clădire frumoasă, mi-aş dori să lucrez aici. Fără să mă gândesc prea mult la ceea ce înseamnă asta, la aproape 10 ani distanţă de la acel moment, am fost acolo”.

La Bursa de Valori Bucureşti, a stat şapte ani, iar în ultimii doi a fost director Relaţii Publice şi Relaţii cu Investitorii. Daniela Şerban a coordonat proiecte şi şi a făcut promovare în faţa investitorilor străini prin participarea la evenimentele din Londra, New York sau Tokyo.

DANIELA ŞERBAN, specialist în finanţe şi comunicare: „Bursa de Valori Bucureşti este o companie mică, dincolo de aparenţe şi de sonoritatea numelui. Şi am avut oportunitatea să fac foarte multe proiecte din diferite arii – fie că am schimbat site-ul, fie că am vorbit cu investitorii străini din toată lumea – de la New York la Tokyo. Dincolo de asta, am contribuit la mai multe campanii de educaţie financiară, pentru că România nu stă foarte bine la acest capitol, românii îşi ţin banii în bancă şi nu investesc atât de activ”.

În ultimul an de studenţie, a primit o ofertă de a lucra şi în televiziune. Aşa a ajuns să facă emisiuni pe teme economice.

Experinţa acumulată la Bursa de Valori Bucureşti i-a fost utilă într-un nou proiect la una dintre cele mai mari companii de afaceri publice din România.

DANIELA ŞERBAN, specialist în finanţe şi comunicare: „În cadrul celei mai mari companii de afaceri publice am avut acces la alte domenii de activitate foarte importante în economia românească, pentru că atunci când vorbim de relaţii guvernamentale vorbim de acele sectoare ale economiei care au anumite probleme legislaţia actuală, ce se întâmplă la nivel politic”.

Daniela Şerban a fondat şi este preşedintele Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursa din România. Nu-i sunt străine nici problemele din Republica Moldova.

SINCRON DANIELA ŞERBAN, specialist în finanţe şi comunicare: „Liniştea politică şi nişte lucruri mici puse bine la punct ar da mult mai multe rezultate, credibilitate şi deschidere pentru investiţii, chiar poate mai mulţi moldoveni să se gândească să se întoarcă. Un investitor când vine într-o ţară şi vrea să investească se uită la tot – la cadrul economic, macroeconomic, cine conduce acea ţară, cât de stabilă este moneda, cu cine lucrezi. Mi se cer şpăgi ori nu. Sunt o serie de lucruri la care se uită un investitor atunci când investeşte în Republica Moldova. Mi-aş dori să contribui mai mult la dezvoltarea pieţei de capital din Republica Moldova şi am avut mai multe discuţii.

Aşa că Daniela Şerban vede Republica Moldova doar ca o parte a blocului comunitar european.

DANIELA ŞERBAN, specialist în finanţe şi comunicare. „Eu văd Republica Moldova cu un parcurs european şi cred că Republica Moldova este pe un drum care îi permite să facă multiple reforme şi noi o vom ajuta. Din punctul mei de vedere, România şi Republica  Moldova sunt aceeaşi ţară şi suntem ca o familie. Într-adevăr, din punct de vedere economic, mai ales în zona pieţelor financiare, a pieţelor de capital, România este clar, o piaţă mult mai dezvoltată”.

Daniela Şerban îşi continuă studiile de doctorat la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi împărtăşeşte din experienţa ei şi studenţilor.