AMBASADORII SUCCESULUI- ISTORII DIN DIASPORA

„Ambasadorii Succesului”: Povestea basarabeanului Vladislav Kaim, membru al primului Grup Consultativ de Tineret pe schimbări climatice din cadrul ONU

A plecat din Republica Moldova la vârsta de 18 ani, iar de atunci se ocupă de soluţionarea unor probleme globale precum schimbările climatice sau dezvoltarea durabilă. Campania TVR Moldova, "Ambasadorii Succesului", continuă astăzi cu povestea basarabeanului Vladislav Kaim. Are 25 de ani şi este membru al primului Grup Consultativ de Tineret pe schimbări climatice, de pe lângă secretarul general al Organizaţiilor Naţiunilor Unite. Şi datortită numeroaselor sale acţiuni în acest domeniu, a devenit un adevărat ambasador al Republicii Moldova în lume.

El este Vladislav Kaim - un tânăr economist din Republica Moldova, foarte ambiţios, care de aproape un an face parte din primul Grup Consultativ de Tineret pe schimbări climatice, format pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În acelaşi grup intră şi alţi tineri din SUA, Brazilia, Sudan, India sau Fiji.

VLADISLAV KAIM, membru al Grupului Consultativ de Tineret al Secretarului ONU: Expertiza mea cea mai vastă şi cea mai solicitată ţine de două teme – locuri de muncă decente şi finanţare internaţională climatică. Cele mai importante realizări au fost practic trei ani de lucru continuu pentru ca persoanele care iau decizii la nivel internaţional să înţeleagă că noi nu putem aborda teme atât de complicate separat.

Înainte de asta, timp de doi ani, a fost membru al grupului major pentru copii şi tineret de pe lânga ONU. Aici a activat în domeniile creşterii economice şi creării locurilor de muncă. În 2019, împreună cu alţi 30 de tineri din mai multe ţări ale lumii, a contribuit la organizarea primului Summit Mondial Climatic de Tineret al ONU, desfăşurat la New York.

Generaţia mea are o mare responsabilitate. Generaţia voastră trebuie să se asigure că noi nu vom trăda viitorul umanităţii.

VLADISLAV KAIM, membru al Grupului Consultativ de Tineret al Secretarului ONU: În 2019, spre exemplu, când a fost lansat şi Summitul Climatic de Tineret al ONU, Organizaţia Mondială a Muncii a lansat iniţiativa care se numeşte Green jobs for climate, de atunci a implicat 46 de state, nu spun că este direct meritul meu, pentru că acesta este specificul lucrului în sistem, dar vezi impactul lucrului tău nu neapărat direct.

Basarabeanul a părăsit Republica Moldova când avea 18 ani. A studiat la Universitatea de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova timp de patru ani, iar în perioada studenţiei, împreună cu alţi colegi, a organizat acţiuni care vizau reducerea sărăciei în regiune.

VLADISLAV KAIM, economist, membru al Grupului Consultativ de Tineret pe schimbări climatice, ONU: O idee care a început în căminul nostru studenţesc şi a fost dezvoltată de mine, un coleg din Kârgâstan şi un alt coleg din Rusia, a început să crească într-o reţea de comunităţi, după care am început lucrul la nivel internaţional cu tinerii, în domeniul dezvoltării durabile.
Acum, Vladislav este în ultimul an de master la Universitatea din Lund, Suedia, unde studiază economie internaţională. În acelaşi timp, face şi un master în studii urbane, la Universitatea din Malmo. Datorită energiei şi priceperii, a devenit un ambasador de succes al Republicii Moldova în lume.
VLADISLAV KAIM, membru al Grupului Consultativ de Tineret al Secretarului ONU: Tot ceea ce mă motivează este posibilitatea ca prin exemplul meu Republica Moldova să fie pusă pe harta diplomatică a lumii în domeniile în care ea nu a fost văzută până acum.

A simţit gustul succesului încă la o vârsta fragedă, iar oamenii pesimişti sau sceptici nu sunt în stare să-l descurajeze.

VLADISLAV KAIM, membru al Grupului Consultativ de Tineret al Secretarului ONU: Mi s-a spus de multe ori – având 24-25 de ani, cum poţi negocia cu şefi de stat asupra schimbărilor climatice? Eu le răspund că în timpul cât dvs aţi dormit, acolo a crescut o generaţie de tineri profesionişti care sunt autodidacţi şi care cunosc problemele comunităţilor din care vin foarte detaliat.

Cunoaşte profund situaţia privind dezvoltarea durabilă din regiune şi spune că Republica Moldova are mari restanţe la implementarea reformelor din acest domeniu.

VLADISLAV KAIM, economist, membru al Grupului Consultativ de Tineret pe schimbări climatice, ONU: Chiar dacă avem o situaţie destul de problematică cu sectorul forestier şi cu râul Nistru, obligaţiile pe care şi le-a asumat Republica Moldova în cadrul Acordului de la Paris cu ajutorul PNUD şi Uniunii Europene sunt foarte ok, dar ca de obicei la noi, este o problemă de implementare, mai ales în situaţia în care nu avem un Guvern plenipotenţiar.

Rămâne ambiţios şi activ. În viitor vrea să pună nemijlocit umărul la rezolvarea problemelor pe care le înfruntă diferite comunităţi. Şi îi îndeamnă pe tinerii din Republica Moldova să-i urmeze exemplul.