Actualitate

Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor avea loc la 20 octombrie 2024

post-img
imagine simbol

Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 56 de deputați.

Potrivit legislației electorale, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre de Parlament, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.

Potrivit Constituției, mandatul președintelui Republicii Moldova durează patru ani și se exercită de la data depunerii jurământului și până la depunerea jurământului de către președintele nou-ales. Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova la data de 24 decembrie 2020.

Tot pe data de 20 octombrie, în Republica Moldova se va desfășura referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter