Actualitate

Mesajele oficialilor cu aniversarea a 10 ani de când cetățenii R. Moldova călătoresc liber în UE

post-img
Mesajele oficialilor cu aniversarea a 10 ani de când cetățenii R. Moldova călătoresc liber în UE

În timp ce Republica Moldova sărbătorește 10 ani de la momentul istoric în care cetățenii săi au obținut dreptul de a călători liber în Uniunea Europeană, oficialii își exprimă recunoștința și reflectă asupra parcursului european al țării.

Președinta Maia Sandu: „De 10 ani călătorim liber, fără vize, în Uniunea Europeană. Moldovenii sunt europeni și merită să trăiască liber, să călătorească unde vor, să muncească unde vor, așa ca toți cetățenii europeni.  Este esențial să devenim stat membru al UE nu doar ca libera circulație să rămână garantată, ci și pacea, bunăstarea și democrația”, a spus președinta țării. ”


Premierul Dorin Recean: „De 10 ani, moldovenii călătoresc fără vize în Uniunea Europeană!  Peste 30 de milioane de traversări pentru revederi cu oameni dragi, mame și tați, frați și surori, pentru afaceri, studii, călătorii și pentru a fi liberi!”, a menționat șeful Executivului.

La rândul său, președintele Parlamentului Igor Grosu, a punctat că „10 ani de când noi moldovenii călătorim liber, călătorim fără vize. Îmi amintesc de acel prim zbor cu avionul „fără vize”, spre Atena - un moment istoric.  Acum este important să prețuim această libertate și să vorbim în continuare despre beneficiile de a face parte din marea familie europeană”, a concluzionat șeful legislativului.  

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter