Actualitate

Marian Preda, rector al Universității din București, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Republica Moldova

post-img
Marian Preda

Senatul Universității de Stat din R. Moldova i-a acordat astăzi, 26 aprilie, titlul onorific de Doctor Honoris Causa rectorului Universității din București, Marian Preda, doctor în sociologie, profesor universitar.

Prin conferirea titlului, la inițiativa Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, comunitatea academică a USM își exprimă recunoașterea contribuției esențiale în dezvoltarea domeniului socilogiei, cât și pentru susținerea acordată de către Domnia Sa la consolidarea relațiilor de colaborare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București.

Ședința Solemnă de decernare a titlului Doctor Honoris Causa a fost deschisă de către rectorul USM, Igor Șarov care a subliniat meritele excepționale ale Dr. Marian Preda în dezvoltarea domeniului sociologiei, prin cercetarea acestui domeniu, a excelenței rezultatelor științifice de rezonanță internațională obținute și a eforturilor susținute privind sporirea gradului de conștientizare în societatea modernă a rolului sociologiei în educația tinerei generații. Igor Șarov i-a mulțumit, în special și pentru pentru susținerea acordată Universității de Stat din Moldova prin implicarea directă și constantă în realizarea și implementarea proiectelor comune și de dezvoltare a USM.

Marian Preda a primit cu emoție titlul onorific de Doctor Honoris Causa, exprimându-și gratitudinea față de această înaltă recunoaștere din partea membrilor Senatului Universității de Stat din Moldova.

„Aș dori mai întâi să exprim recunoștința mea pentru această mare onoare pe care Universitatea de Stat din Moldova mi-o face astăzi prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa. Mulțumirile mele se îndreaptă în special către distinsul domn rector și prieten, Igor Șarov, către colegii de la Departamentul de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Facultății de Psihologie, Științele Educației, Sociologie și Asistență Socială, cei care au înaintat propunerea, și către Senatul Universității de Stat care a aprobat-o. Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă. Și prima obligație formală este aceea de a adresa audienței tradiționalul discurs de acceptare a titlului”, a mai subliniat Domnia Sa.

Prin alăturarea dlui. Marian Preda comunității academice, prestigiul Universității de Stat din Moldova se va consolida în demersul de raliere la învățământul și cercetarea la nivel european. Suntem onoraţi și mândri să vă urăm bun venit în comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova! 

author-img_1

Cristian Sava

Reporter