Justiție

Cetăţenii R. Moldova care sunt vizaţi de sancţiunile internaţionale pot rămâne fără fondurile blocate de autorități

Cetăţenii R. Moldova care sunt vizaţi de sancţiunile internaţionale pot rămâne fără fondurile blocate de autorități

Guvernul de la Chisinau a avizat pozitiv mecanismul de aplicare a măsurilor restrictive iar premierul Dorin Recean a subliniat că aceste reglementări sunt necesare în lupta anticorupție. Legea trebuie votată de Parliament.

Una dintre cele mai importante măsuri pentru care Guvernul a dat aviz pozitiv este blocarea fondurilor celor ce se află sub sancțiuni internaționale.

VERONICA MIHAILOV- MORARU ministrul Justiţiei: Este vorba de a restricţiona persoanele care au adus prejudicii statului şi în acest caz se aplică ca efect al sancţiunilor internaţionale prin mecanismul naţional. Se extinde componenţa consiliului interinstituţional cu includerea Băncii Naţionale, la fel sunt incluşi în lista autorirăţilor Serviciul Fiscal şi Agenţai de Servicii Publice ca autorităţi ce urmează a fi sesizate de către SIS despre lista acestor persoane asociate.


Aceste măsuri fac parte dintr-un plan național pe care Republica Moldova și l-a asumat când a obținut statutul de țară candidat pentru aderarea la UE.

DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova: Nu pot să nu remarc că instituţiile internaţionale, ţările ca SUA, Marea Britanie şi alte ţări ale Uniunii Europene precum Canada se mişcă mult mai rapid decât justiţia noastră pe dosarele marilor corupţi.

De la începutul războiului în Ucraina, mai multe ţări europene au impus sancţiuni împotriva unor politicieni de la Chişinău. Pe lista celor sancţionaţi pentru încercări de destabilizare sunt Ilan Şor, Marina Tauber, Vlad Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc, omul de afaceri rus Igor Ceaika şi persoane afiliate acestora. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în lectură finală în Parlament.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter