Interviurile și Reportajele Telejurnalului

Interviurile Telejurnalului, cu Leonard Orban, fost comisar European: Aderarea la UE înseamnă transformarea profundă a țării

post-img
Leonard Orban, fost comisar European și jurnalistul TVR Moldova, Constantin Uzdriș
Sursa foto: tvr

La ediția de astăzi a Interviului Telejurnalului urmăriți un interviu realizat de jurnalistul TVR Moldova, Constantin Uzdriș, cu Lonard Orban, fost comisar European, România.

 


Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: Domnule Orban sunteți la Chișinău în cadrul unui program de instruire și formare profesională în domeniul afacerilor europene dedicat demnitarilor, membrilor corpului diplomatic și consular de la Chișinău. Deja de un an Republica Moldova are statut de țară candidat la aderarea la UE, cum s-a schimbat în acest an statul Republica Moldova?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: „Republica Moldova este în situația de începe negocierile de aderare în cazul în care va fi luată o decizie pozitivă fie la Consiliul European din decembrie fie la o reuniune ulterioară a Consiliului European. Este o șansă istorică, care trebuie valorificată și e nevoie de implicarea întregii societăți nu doar de dimensiunea politică, de administrație, astfel încât această șansă istorică să nu fie ratată.”

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: Chișinăul speră să înceapă negocierile de aderare deja în acest an. Ce presupune acest proces și ce avantaje poate aduce Republicii Moldova? Ați fost comisar european, știți procedurile, cât ar putea dura acest proces de la declanșarea procedurilor de negocieri până la aderarea la UE?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Vă referiți la procesul de negocieri privind aderarea sau la decizia de a începe negocierile?

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: Decizia, apoi despre începerea negocierilor.

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Haideți să o luăm pe rând. Decizia de a începe negocierile de aderare trebuie să fie luată de Consiliul European, instituția care reunește șefii de stat și de guvern din stalele membre ale Uniunii Europene. Iar șefii de stat și de guvern iau decizia în baza unei propuneri venite de la Comisia Europeană. Pentru ca decizia să fie pozitivă este nevoie de propunerea Comisiei Europene care să spună negru pe alba că se propune începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și aș spune și Ucraina pentru că, cel puțin în faza aceasta, cele două state merg în tandem. 

Ulterior este nevoie de decizia unanimă a tuturor șefilor de stat și de guvern din cele 27 de state membre să fie de acord cu începerea negocierilor. Acestea sunt condițiile de luare a deciziei de începere a negocierilor. După aceea începe un proces lung, extrem, extrem de complicat care se numește negocierile de aderare. Ca să vă descriu în detaliu acest proces mi-ar lua zile, pot să vă spun că am o experiență extrem de puternică în domeniu pentru că am fost o lungă perioadă de timp negociator adjunct pentru aderarea la Uniunea Europeană, după aceea am fost negociator șef. 

În cazul nostru negocierea a început în februarie 2000 și s-a încheiat în decembrie 2004, deci cinci ani, apoi a fost procesul de redactare a tratatului de aderare, după care ratificarea acestuia în parlamentele naționale ale tuturor statelor membre. Deci, un proces care ar putea dura între minim șapte și mulți, mulți ani, termenul maxim este greu de spus dacă ne uităm la ce se întâmplă cu procesul de negociere cu țările din Balcanii de Vest, vedem că procesul durează foarte mult, iar în cazul Turciei ce să mai spunem.

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: totuși în discursul despre Starea Uniunii președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că locul Republicii Moldova și al Ucrainei este în Uniunea Europeană. Ar fi acesta un semnal că partea întâi, așa cum ați spus dumneavoastră, Comisia să spună negru pe alb că toate statele pot primi propunerea să începem negocierile?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Este un semnal, pozitiv, important dar nu suficient. Am spus, doamna von der Leyen este președintele Comisiei Europene, Comisia trebuie să vină cu o propunere, dar decizia este la Consiliul European. Da, este un semnal pozitiv, este foarte important că a reiterat acest mesaj că locul Republicii Moldova, al Ucrainei este în Uniunea Europeană, dar chiar dacă va fi o decizie pozitivă în decembrie și eu sper să fie o decizie pozitivă, va începe un drum lung, complicat, dificil în care nu este doar nevoie de multă voință politică, dar este nevoie și de mult efort la nivelul administrației, de foarte multă expertiză pentru că vorbim despre un proces complicat care, practice, înseamnă transformarea țării în anumite zone înainte de finalizarea negocierilor.

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: Mai mereu auzim de la toate tribunele că sunt necesare reforme, din evaluările pe care le aveți dumneavoastră, pe ce domenii avansăm bine și în ce domenii stagnăm?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Vorbim de un proces de transformare completă a țării. Și sunt câteva domenii absolut esențiale unde este nevoie de o reformă profundă care trebuie nu numai să răspundă cerințelor Uniunii Europene, dar până la urmă să vin în interesul cetățeanului Republicii Moldova. Haideți să vă dau un simplu exemplu - sistemul judiciar. Acesta nu trebuie doar să fie incoruptibil, dar trebuie să fie și eficient. 

Trebuie să rezolve problemele corect, trebuie să trateze egal pe fiecare cetățean. Ori aceasta este în interesul fiecărui cetățean. Este doar un exemplu, dar reformele trebuie să meargă pe toate palierele, pe zona economică este extrem de important. 

În general aceste reforme necesită eforturi și umane și financiare care, până la urmă, reprezintă un proces de transformare a țării care e benefic fiecărui cetățean al Republicii Moldova. Uitați-vă la România, este un exemplu pe care noi îl cunoaștem foarte bine. Unde era România până la aderare și unde este acum, saltul este extraordinar. Nu doar comparând cum era România până la aderare în 2007 și cum este acum, dar comparând România cu state care nu au aderat la Uniunea Europeană. Nu există diferență.

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: România a aderat mai întâi la NATO apoi la Uniunea Europeană, credeți că o colaborare mai strânsă a Chișinăului cu Alianța Nord-Atlantică ar facilita drumul european al Republicii Moldova?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Sigur ar facilita dar nu este o condiție obligatorie. Sunt state membre ale UE care nu sunt state membre NATO, vă dau un exemplu - Austria. Noi am făcut-o din convingere sinceră și sprijinul pentru apartenența la NATO este extrem de mare în acest moment în România, pentru că aderarea la NATO îți oferă garanții de securitate.

Constantin Uzdriș, TVR MOLDOVA: România a fost și rămâne avocatul principal al Republicii Moldova la Bruxelles, dar pentru ca avocatul să poată să-și facă treaba și clientul trebuie să fie pregătit. Pe ce ar trebui să se concentreze Republica Moldova, de la politicieni, funcționari până la simplii cetățeni, pentru ca acest drum european să fie parcurs în cel mai scurt timp?

LEONARD ORBAN fost Comisar European, România: Din sondajele pe care le-am văzut eu, circa 60% din populația Republicii Moldova își dorește aderarea la Uniunea Europeană dar există și un procent consistent care își doresc aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică, aceasta să știți că este o problemă. În cazul României în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană peste 90% din populația susținea aderarea și aceasta a ajutat la acel efort comun. Unde ar trebui să se facă reforme? Cam peste tot.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter