AUGUST '89

August '89. 30 de ani de când poporul român din Basarabia a cerut revenirea la graiul şi limba maternă

Anul acesta se fac 30 de ani de când poporul român din Basarabia a cerut revenirea la graiul şi limba maternă, iar intelectualitatea a pornit o Mişcare de eliberare naţională. Una din personalităţile importante ce au fost implicate în Mişcarea de renaştere naţională, ce a început în anul 1989, este şi protoiereul Petru Buburuz, paroh la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Care a fost importanţa acelor mişcări pentru biserică şi religie în Republica Moldova, cum au fost acele momente şi cum s-a schimbat biserica, ne spune preotul în cadrul unui interviu oferit emisiunii MATINALII.