AUGUST '89

De 30 de ani, Societatea „Limba Noastră cea Română" luptă pentru promovarea limbii române

De aproape 30 de ani, depun eforturi uriaşe pentru promovarea şi protejarea limbii române. Lupta lor a început odată cu mişcarea de eliberare naţională din Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, de la sfârşitul anilor ‘80. De atunci, zeci de mii de entuziaşti din cadrul Societăţii "Limba Noastră Cea Română", au lucrat cu tenacitate în beneficiul limbii lor materne. Cei care fac parte încă de la început din această societate spun, cu mândrie, că misiunea lor este îndeplinită.

Povestea acestei societăţi a început în august 1989, când 66 de intelectuali din Basarabia au venit cu un apel pentru constituirea unei societăţi care să protejeze limba româna. Printre ei se regăseau nume importante precum: Constantin Tănase, Emil Loteanu, Mihai Grecu, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi sau Gheorghe Vrabie.
 
„Timp de câteva luni s-au adunat foarte multe cereri, oferte, sugestii propuneri, nume, sute de nume, mii probabil, nu am făcut un bilanţ pentru că veneau multe scrisori şi multe telefoane. Inclusiv, lumea întreba unde ar putea să transfere bani într-un cont pentru susţinerea limbii”, spune Valentina Butnaru, preşedintele societăţii „Limba noastră cea română”
 
Iniţial, Societatea s-a numit "Limba noastră", dar după nenumărate eforturi, în mai puţin de un an, denumirea a fost schimbată în "Limba Noastră cea Română" şi aşa a rămas până în prezent.
 
„Pe 17 martie, s-a convocat primul congres, 1990, şi la primul congres, la propunerea lui Grigore Vieru, care a venit cu acest poem, "Limba noastră cea română". Tot congresul a votat, cu majoritate de voturi s-a votat să se numească nu limba noastră, dar limba noastră cea română”, spune Valentina Butnaru.
 
În ciuda crizei de la începutul anilor ‘90, societatea a înregistrat atunci peste 30 de mii de membri, toţi cu dragoste pentru limba română.
 
„Un succes deosebit al societăţii şi anume angajarea tinerei generaţii. Evident că fără acest minunat plast al societăţii, nu se poate face nimic”, spune Tamara Cristei, profesor universitar.
 
Dacă la fondare, scopul acestei comunităţi era de a susţine legea cu privire la funcţionarea limbii române. Pe parcurs, însă, activităţile s-au  diversificat.
 
„Când ne-am răsuflecat mâinicile şi am început activităţile, ne-am dat seama că avem de făcut foarte multe alte lucruri, până a ne preocupa doar de limbă sau  doar de cultivarea limbii. Şi s-au extins foarte mult activităţile noastre: lansări de carte, promovarea cărţii,  promovarea personalităţilor, ore de istorie seminare de traducere, seminare de cultivarea limbii, redactare, emnisiuni radiofonice, rubrici de cultivarea limbii la ziare, la reviste”, mai spune preşedinta societăţii.
 
„Societatea limba noastră cea română a fost unul din flagmanii promovării limbii române în RM, şi asta pe bună dreptate pentru că dacă ne vom referi la momentul iniţial, evident că noi, membrii societăţii LNCR, ne-am asumat în primul rând datoria să promovăm adevărul ştiinţific”.
 
Toate aceste activităţi erau organizate sub egida limbii române. Chiar dacă au început de la zero, dragostea pentru limba română i-a ajutat să răzbească toate greutăţile:

„Niciodată, în aceşti 30 ani nu am avut susţinere finaciară de nicăieri, nu am avut proiecte, nu am avut susţinere de la guvern”.
 
Acum, la trei deceni de activitate, membrii Societăţii "Limba Noastră cea Română" sunt, cu adevărat, mândri de ce au reuşit să facă:
 
„Noi considerăm că misiunea noastră a fost îndeplinită,  nu de aceea că nu ar mai fi probleme şi nu de aceea că românul din basarabia vorbeşte  perfect limba română, dar accesul la informaţie, la carte la cultură, este cu totul altul”.