Cerbul De Aur

În culisele CERBULUI DE AUR 2019. Ştefan Bănică: “La Cerbul de Aur am avut şansa să-i ascult şi să-i cunosc personal pe Cindy Lauper şi pe Jerry Lee Lewis!”

post-img

La Cerbul de Aur şi-a cunoscut idolul copilăriei! A întâlnit-o pe Cyndi Lauper! A urmărit recitaluri ale lui Tom Jones, Pink, James Brown! Şi, tot la Cerbul de Aur, va urca pe scenă pentru a parta oară! Toate i s-au şi i se vor întâmpla lui Ştefan Bănică jr. la Festivalul din Piaţa Sfatului, organizat de Televiziunea Română.

Peste o săptămână, Ştefan Bănică jr. e pregătit pentru un recital electrizant, aşa cum ne-a obişnuit la fiecare dintre concertele sale. În acest an, pe 22 august, Ştefan va urca pe scena din Braşov alături de Rock’n roll band şi grupul vocal The 50's şi a dezvăluit câte ceva despre spectacolul său.

Ce ne poţi povesti despre ediţiile la care ai mai participat?

Prima dată am avut un recital prin ‘98, cred, alături de orchestra condusă de Ion Cristinoiu, dacă nu mă înşel, şi de grupul vocal The 50’S. Apoi am susţinut alte două recitaluri pe scena Cerbului de Aur în 2001 şi 2008. De fiecare dată a fost o experienţă interesantă, am încercat să fim în forma maximă, la nivelul pe care îl aveam în fiecare dintre acele perioade.

Ce show pregăteşti pe scena din Piaţa Sfatului?

Mă bucur că o să fiu pentru a patra oară la Cerbul de Aur într-un recital, după 21 de ani de la prima mea apariţie pe aceasta scenă. În concursul unui festival, recitalurile, în general, durează cam o oră, iar concertele noastre – de pildă, cel de la Sala Palatului – dureaza 1 h 45 min, aşa că vom încerca să redăm esenţa a ceea ce înseamnă un concert marca Ştefan Bănică.

Ce amintiri te leagă de Cerbul de Aur?

La Cerbul de Aur am avut şansa să-i ascult şi să-i cunosc personal pe Cindy Lauper şi pe Jerry Lee Lewis, ultimul fiind şi unul dintre idolii copilăriei mele, cu care am avut ocazia să stau de vorbă dupa recitalul de la Cerbul de Aur din 1993. Am văzut concerte ale unor artişti uriaşi, precum Tom Jones, Pink, James Brown.

Ştiu că melodia „Of, inimioară!”, lansată la ediţia din 1969 a Cerbului de Aur, a fost inclusă pe albumul „Vă rog să-mi acordaţi...” al tatălui tău. Ne poţi povesti cum a fost înregistrată?

Legat de piesa “Of, inimioară”, cu riscul de a părea subiectiv, varianta înregistrată de tatăl meu, atât ca interpretare, cât şi ca orchestraţie, mi se pare cea mai reuşită. Nu ştiu foarte multe amănunte, dar s-a înregistrat într-o perioadă extrem de prolifică a muzicii uşoare româneşti, cu dirijori extraordinari ai orchestrei Radioteleviziunii Române, cum ar fi Alexandru Imre sau Sile Dinicu.

Din punctul tău de vedere, care este trăsătura unică a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur?

În primul rând, e multă muzică românească, cântată nu numai de ai noştri, ci şi de concurenţii străini. În al doilea rând, există tot timpul o paralelă între muzica de ieri şi muzica de azi, ceea ce acoperă mai multe generaţii şi diferite gusturi muzicale, vorbim de la muzica uşoară, pop, rock, hip-hop şi terminând cu muzica noastră populară.

Ce aşteptări ai de la Cerbul de Aur 2019?

Să auzim voci şi interpretări bune, recitaluri la cel mai înalt nivel şi un public cald şi doritor de spectacol. Abia aştept să ne vedem pe 22 august la Braşov!

„Cerbul de Aur 2019. Povestea noastră continuă!”

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică! Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Ştefan Bănică jr., Irina Rimes, Corina Chiriac.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.

Pentru cele patru zile ale evenimentului - 22-25 august - organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti –

în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Eveniment organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov, proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, copoducător TVR Moldova, coproducător artistic Radio România.