Covid 19

Accesul în centre comerciale, permis doar cu certificatul COVID-19. Testele PCR, tot mai necesare

De mâine, 22 ianuarie, cetăţenii Republicii Moldova vor putea intra în centre comerciale, restaurante şi în majoritatea magazinelor, doar cu certificatul de vaccinare sau un certificat covid. Testele PCR devin tot mai necesare iar cetăţenii stau la coadă la laboratoare de analiză. Cel mai ieftin test poate fi făcut doar în câteva laboratoarele publice şi costă 300 de lei. Problema e că trebuie programare iar timpul de aşteptare e de cel puţin o săptămână. Alternative sunt, însă la alte preţuri.

DANIELA FOCŞA, reporter TVR MOLDOVA: „În anumite condiţii, testarea devine obligatorie nu doar pentru cei nevaccinaţi. Şi persoanele imunizate au nevoie de un test PCR negativ dacă vor să călătorească în altă ţară care impune aceste restricţii. Testul este necesar şi în cazul pacienţilor ce se pregătesc pentru anumite investigaţii medicale. Şi dacă cererea e mare, a crescut şi oferta. Sunt tot mai multe laboratoare private care-şi axează activitatea doar pe diagnosticarea la Covid-19. Preţul pentru un test PCR la un laborator privat începe de la 450 de lei, însă, în cele mai multe cazuri preţul mediu e de 700 de lei. Cei care au o urgenţă şi doresc un rezultatul în 5 ore, trebuie să plătească în jur 970 de lei. Un test PCR obţinut în trei ore, costă 1200 de lei. De mâine, certificatul şi testul devin bilete de intrare în mall-uri, restaurante, teatre sau săli de sport. Iar dacă un test PCR este valabil doar 72 de ore, o persoasă nevaccinată are nevoie de vreo 10 teste pe lună pentru o viaţă socială normală. Asta l-ar costa cel putin 4500 de lei. Este o variantă mult mai avantajoasă şi ea se numeste vaccin. E gratuit, uşor accesibil, confirmat medical şi extrem de eficient”.

„Nu-i normal la fiecare 72 ore să faci când ele costă la 600 de lei, nu e ieften, acum e mai convinabil vaccinul. Eu m-am vaccinat. Au bani să se ducă la restaurant, o să le ajungă bani şi pentru teste. Sunt vaccinată şi nu am nevoie. Nu ştiu ce ne bate mai mult la buzunar, sănătate sau că trebuie să respectăm mai multe reguli, bănuiesc că atunci când ne infectăm ne costă mai mult. Eu prefer să fac autoizolare maximă posibilă şi să merg doar când am strictă necesitate”.

În doar câteva laboratoare ale Ministerului Sănătăţii se fac teste cu 300 de lei. Se prelevează probe de la ora opt până la ora 11 si doar cu programare.

„-Când am putea face o programare?-Doar după întâi februarie, oamenii se programează din timp nu avem locuri libere..”

La Centrul Republican de Diagnosticare arau câţiva norocoşi programaţi din timp. După ce au completat o fişă au intrat la analize.

„Aş fi bucuroasă să dau încă 50 de lei deasupra doar să le i-au mai repede. Cred că la privat e mai uşor, te-ai întors şi le-ai luat, dar e foarte scump, cât eu trebuie să strâng, două luni. Eu alaltăieri am sunat şi mi s-a zis că sunt locuri fară probleme. Am nevoie pentru plecare din  ţară. Când aţi făcut ultima data, cu o lună în urmă. Şi cât aţi plătit?-760 de lei, peste tot cam aşa 800-700”.

Testele PCR la 300 de lei se fac doar în laboratoarele Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică din Chişinău, Bălţi, Soroca, Cahul şi Comrat şi în laboratorul Centrului Republican de Diagnostic Medical din Chişinău. Rezultatele se dau a doua zi, după prelevarea probelor.