Covid 19

Coronavirus: Infecţiile zilnice în Rusia se apropie de nivelurile record din luna mai

post-img

Rusia a anunţat luni aproape 11.000 de cazuri noi de infecţii cu SARS-CoV-2, apropiindu-se de vârful din luna mai, dar autorităţile nu iau deocamdată în calcul măsuri majore de izolare, relatează Agerpres.

Autorităţile ruse au raportat 10.888 de noi cazuri luni, precum şi 117 decese, nu departe de nivelul record de 11.656 înregistrat la 11 mai, când ţara se afla în stare de izolare strictă.

De data aceasta, autorităţile ruse par să dorească să evite restricţii de amploare, apreciind că sistemul de sănătate este în măsură să asigure locuri pentru bolnavi, suficiente stocuri de mijloace de protecţie şi medicamente.

'Nu vrem (intrarea în izolare) şi nu o vom face', a asigurat vineri vicepremierul pentru sănătate, Tatiana Golikova, recunoscând totuşi o 'creştere serioasă' a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2. Ea a insistat asupra respectării măsurilor sanitare precum portul măştii.

De aceeaşi părere sunt şi senatorii ruşi, notează AFP. 'Nu cred că un regim de izolare generală să fie ordonat', a afirmat luni pentru agenţia de presă RIA Novosti senatorul Valeri Riazanski, vicepreşedintele Comisiei pentru probleme sociale din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus).

'Capacităţile medicale sunt destul de diferite în prezent, avem experienţă în diagnosticare şi tratament', a explicat el.

Autorităţile din Moscova, căreia îi revine o treime din noile cazuri, a ordonat companiilor şi întreprinderilor să plaseze cel puţin 30% din personalul lor în telemuncă începând de luni până în 28 octombrie, pentru a degaja transportul public.

Vacanţa şcolară, care au început luni, a fost prelungită de la o săptămână la două, iar primăria a recomandat insistent ca persoanele în vârstă şi cele din categoria cu risc să nu iasă din casă.

În total, Rusia a înregistrat oficial 1.225.889 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 până în prezent, între care 21.475 de decese.