Covid 19

Coronavirus România. 320 de cazuri noi şi 22 de decese, înregistrate în ultmiele 24 de ore

post-img

După cea mai mare creştere de cazuri noi din ultimele şase săptămâni, 345 de infectări cu coronavirus înregistrate miercuri, noul bilanţ al autorităţilor arată că în ultimele 24 de ore au fost 320 de cazuri noi de COVID-19. Bilanţul total al infecţiilor ajunge la 23.080. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.308 au fost declarate vindecate şi externate.

Până astăzi, 1.473 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, scrie Digi24.

În intervalul 17.06.2020 (10:00) – 18.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Olt, Suceava, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 178 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.429 de   persoane. Alte 86.167 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 597.696 de teste.