Covid 19

Coronavirus România. Rămâne ridicat numărul cazurilor noi înregistrate în ultmele 24 de ore

post-img

În ultimele 24 de ore au fost raportate 326 de cazuri noi de COVID-19, din 12.585 de teste efectuate. De asemenea, 16 persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Creşte numărul pacienţilor internaţi la Terapie Intensivă. Dacă ieri erau 205 pacienţi, astăzi numărul acestora a ajuns la 222.

Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienţi vindecaţi şi 1.435 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.667 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat, scrie Digi24.

În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbaţi şi 11 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Dâmboviţa, Mehedinţi, Bucureşti, Neamţ, Olt, Prahova şi Suceava.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 5 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 222 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt  833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 722.697 de teste. În ultimele 24 de ore au fost realizate 12.585 de teste.