Covid 19

Coronavirus România. Se menţine ridicat numărul cazurilor de infectare şi al deceselor

post-img

De la ultima raportare, în România au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, şi 42 de decese (25 bărbaţi şi 17 femei). 508 persoane bolnave sunt internate la ATI.

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).96.158 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 600 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 4.633 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.09.2020 (10:00) – 25.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Prahova, Timiş, Vaslui, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.245. Dintre acestea, 508 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.328.322 de teste. Dintre acestea 25.494 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.879 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.615 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.352 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.004 de  persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.850 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 179 de persoane