CULTURĂ

A 55-a ediţie de „Mărţişor” vine cu 16 concerte, unul dedicat lucrătorilor medicali

post-img

Festivalul internaţional „Mărţişor” a ajuns anul acesta la a 55-a ediţie şi urmează să se desfăşoare, tradiţional, în perioada 1-10 martie. În cadrul ediţiei jubiliare vor fi organizate 16 concerte, unul dintre ele fiind dedicat lucrătorilor medicali. Din cauza pandemiei, anul acesta concertele se vor desfăşura doar în sălile teatral-concertistice din Chişinău şi cu limitarea numărului de spectatori până la 250. Detaliile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, transmite IPN.

Ministra Lilia Pogolşa a declarat că Festivalul „Mărţişor” este cel mai mare, cel mai popular şi cel mai longeviv festival din Moldova. Organizarea festivalului nu este un gest de sfidare a pericolului, dar este o exprimare a dorinţei de revenire la normalitate. Însă, în cazul în care situaţia pandemică se va agrava, organizatorii festivalului se vor conforma restricţiilor şi vor desfăşura concertele fără participarea spectatorilor. Acestea vor transmite doar la televizor.

Potrivit agendei, festivalul va fi inaugurat pe 1 martie la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” cu concertul „Mărgăritare”, care va reuni cele mai reprezentative forţe artistice ale culturii naţionale – Eugen Doga, Nicolae Botgros, formaţia „Zdob şi Zdub”, orchestre simfonice, de cameră, formaţii etc. Pe 2 martie, la Sala cu Orgă va avea loc un concert dedicat în exclusivitate cadrelor medicale.

Alexandru Locoman, directorul Palatului Naţional „Nicolae Sulac”, a menţionat că pe 4 martie Orchestra Naţională „Lăutarii”, condusă de dirijorul Nicolae Botgros, va susţine concertul „Vă cântăm din nou cu drag”. Pe scenă vor evolua: Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru etc. Pe 6 martie va avea loc concertul „Cânt şi joc din plai străbun”, susţinut de ansamblul de cântece şi dansuri „Fluieraş”, dirijori – Edgar şi Marcel Ştefăneţ, coregraf – Iurie Bivol. Pe 8 martie va fi organizat spectacolul-divertisment dedicat Zilei Internaţionale a Femeii „Orice femeie e frumoasă…”. Pe 10 martie, va avea loc spectacolul muzical-coregrafic de închidere a festivalului ,,La ceas aniversar”, prin marcarea a 75 de ani de la fondarea Baletului Naţional „Joc”.

Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” va organiza, la Palatul Republicii, concertul „Un Mărţişor cu Orchestra Folclor” (3 martie) şi concertul simfonic Gala Soliştilor (2 martie), iar la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei – „Recital de Lied – Iubitei de departe” (4 martie).

La Sala cu Orgă vor fi organizate concertele „Centenarul Astor Piazzolla” (2 martie), „Recital de chitară” (4 martie), „Recital de Orgă” (7martie) şi „O seară de muzică barocă” (10 martie). La Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, pe 7 martie, va avea loc Gala de balet.

Cheltuielile pentru organizarea Festivalului Internaţional de Muzică ,,Mărţişor” în acest an se ridică la 1,9 milioane de lei.