CULTURĂ

Maestrul Mihai Volontir ar fi împlinit 86 de ani

post-img

Cunoscutul actor de teatru şi cinema din Republica Moldova, Mihai Volontir, Artist al Poporului, ar fi împlinit astăzi 86 de ani. El a fost şi rămâne o legendă a artei teatrale şi cinematografice, o personalitate cu demnitate, patriot al neamului, care în scenă şi în viaţă a pledat pentru valorile naţionale.

Mihai Volontir aproape şase decenii a fost fidel Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, realizând peste o sută de roluri în teatru şi film. Maestrul s-a afirmat ca om al cetăţii şi în calitate de deputat în Primul Parliament al Republicii Moldova. Mihai Volontir s-a învrednicit de numeroase distincţii şi titluri. În 2000 a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei din Republica Moldova. În 2009 i s-a conferit titlul de „Doctor Honoris Causa” al AŞM, pentru succesele obţinute în dezvoltarea artei teatrale şi cinematografice.  Mihai Volontir este cavaler al „Ordinului Republicii” (2009), cetăţean de onoare al municipiului Bălţi (2000) şi cetăţean de onoare al municipiului Chişinău (2014).

În urma unei grave maladii Mihai Volontir s-a stins din viaţă pe 15 septembrie 2015.